Bloomberg: Pentagonul are în vedere reduceri mai mici ale efectivelor militare în Europa, într-o schimbare de direcţie. Flancul estic ar urma să fie consolidat

Bloomberg: Pentagonul are în vedere reduceri mai mici ale efectivelor militare în Europa, într-o schimbare de direcţie. Flancul estic ar urma să fie consolidat

Reducerile de efective ale administraţiei Trump în Europa vor fi mai mici decât se temeau aliaţii europeni, potrivit unor surse familiarizate cu situaţia citate de Bloomberg. Cea mai mare parte a reducerilor de trupe americane se va concentra în Germania, flancul estic urmând a fi, dimpotrivă, consolidat, după ce ţările care se învecinează cu Rusia s-au oferit să acopere o parte din costuri, potrivit surselor.

Aliaţii europeni se temuseră anterior că SUA ar putea reduce efectivele cu până la 25.000 de soldaţi, dar acum este mai probabilă o reducere mai restrânsă, deoarece SUA au privit cu ochi buni creşterea cheltuielilor de apărare ale NATO, potrivit surselor, care au cerut să nu fie identificate.

Conducerea Pentagonului a realizat, de asemenea, cât de mult se bazează armata americană pe forţele staţionate în Europa pentru a proiecta puterea americană în Orientul Mijlociu, unde războiul cu Iranul continuă să se prelungească, potrivit surselor.

Una dintre surse a afirmat că aliaţii se aşteaptă acum la o reducere totală de aproximativ 5.000 de soldaţi americani. Decizia finală îi revine preşedintelui Donald Trump, care i-a criticat în repetate rânduri pe aliaţii europeni pentru că nu au ajutat SUA şi Israelul în războiul împotriva Teheranului.

„Avem aici multe resurse care se află exact acolo unde ne dorim”, a declarat la începutul acestei luni Matt Whitaker, principalul reprezentant al lui Trump la NATO, în contextul discuţiilor privind posibile reduceri ale efectivelor. „Nu mă aştept la nimic semnificativ”, a adăugat el.

Cea mai mare parte a reducerilor de trupe americane se va concentra în Germania, unde este staţionat cel mai mare contingent american. Flancul estic ar urma să fie consolidat, ţările care se învecinează cu Rusia oferindu-se să acopere o parte din costuri.

RECOMANDĂRILE ÎI VOR FI PREZENTATE LUI TRUMP LA 1 DECEMBRIE

Un oficial al Pentagonului a declarat într-un comunicat că procesul de revizuire este în curs de desfăşurare şi că nu este încă nimic de anunţat.

Subsecretarul de stat pentru politici al Departamentului Apărării, Elbridge Colby, urmează să prezinte un raport oficial secretarului apărării Pete Hegseth cu privire la modificările propuse.

Generalul Alexus Grynkewich, comandantul suprem al forţelor aliate din cadrul NATO şi şeful Comandamentului European al SUA, a prezentat echipei lui Colby, în septembrie, o serie de scenarii posibile pentru a fi luate în considerare.

Este de aşteptat ca Hegseth să prezinte recomandările finale lui Trump pe 1 decembrie, scrie Bloomberg.

Aliaţii nu îşi fac iluzii cu privire la motivaţia din spatele revizuirii Pentagonului, care vine după ani de frustrare bipartizană legată de dezechilibrul contribuţiilor alianţei la securitatea europeană.

„America nu poate să se ocupe de apărarea Europei - sau să plătească mai mult pentru aceasta - decât o fac aliaţii noştri”, le-a spus Hegseth aliaţilor din NATO la începutul acestui an, când a anunţat revizuirea. „Europa poate şi trebuie să-şi asume responsabilitatea principală pentru apărarea sa convenţională”, a insistat el.

CINE ARE NEVOIE DE CINE?

Însă, pe măsură ce războiul cu Iranul s-a prelungit, resursele SUA din Europa s-au dovedit valoroase - şi, ocazional, vulnerabile - în ciuda tensiunilor dintre Washington şi capitalele europene de la începutul conflictului.

„Ei privesc acest lucru în mod deschis, prin prisma interesului SUA”, a declarat presei secretarul britanic al apărării, Wes Streeting, în timpul unei vizite la Washington la mijlocul lunii octombrie. „Deşi uneori se spune că SUA se află în Europa pentru a aduce beneficii Europei, cred că realitatea dură este că SUA se află în Europa pentru că acest lucru le aduce beneficii lor”, a punctat ministrul britanic.

Efortul de război al SUA împotriva Iranului s-a bazat în mare măsură pe bazele europene şi pe capacitatea de a survola teritoriul aliaţilor. Chiar dacă administraţia a solicitat aliaţilor să-şi intensifice eforturile, să cheltuiască mai mult pentru propria apărare şi să ofere sprijin logistic operaţiunilor militare americane, Trump şi consilierii săi au antagonizat partenerii - ceea ce i-a determinat pe unii să pună la îndoială angajamentul american faţă de apărarea Europei.

Anul trecut, Congresul a adoptat o lege care restricţionează capacitatea Departamentului Apărării de a reduce efectivele militare din Europa, interzicând Pentagonului să scadă sub 76.000 de soldaţi, să renunţe la baze sau să retragă echipamente importante fără a consulta aliaţii şi fără a efectua o analiză detaliată a riscurilor şi a impactului.

Revizuirea în curs include o evaluare a riscurilor realizată de Grynkewich şi feedback detaliat din partea aliaţilor NATO - factori pe care administraţia i-ar putea folosi pentru a susţine că a îndeplinit cerinţele legislative. Însă preluarea iminentă a controlului asupra Congresului de către democraţi după alegerile de la jumătatea mandatului din 3 noiembrie - care include şi controlul asupra cheltuielilor guvernamentale - ar limita capacitatea lui Trump de a face reduceri majore.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră