Fostul mare antrenor Emeric Ienei a fost înmormântat, sâmbătă, la Oradea, cu onoruri militare, în prezenţa a sute de oameni. El a încetat din viaţă, miercuri, la 88 de ani. Ceremonia funerară a fost organizată de Garnizoana Oradea, întrucât Ienei a fost general de brigadă în retragere.
La înmormântarea de la Oradea au fost prezenţi, printre alţii, Răzvan Burleanu, Anghel Iordănescu, Marius Lăcătuş, Ladislau Boloni, Gabi Balint sau Tudorel Stoica.
De asemenea, la ceremonie a participat şi Alexandra Duckadam, văduva portarului Helmut Duckadam, „Eroul de la Sevilia.
Un moment emoţionant a fost în curtea bisericii cel când nepoata lui Emeric Ienei, Alisa, a intonat Imnul Naţional, anunţă ebihoreanul.ro.
Pe aleea pe care era dus sicriul lui Emeric Ienei, câţiva microbişti au lansat fumigene roşii.

Fostul tehnician Emeric Ienei, care în 1986 a adus Cupa Campionilor Europeni la Bucureşti câştigând trofeul cu Steaua, a încetat din viaţă miercuri, la 88 de ani.
Ca antrenor, Ienei a activat la Steaua Bucureşti, Crişul Oradea, Chindia Târgovişte, Videoton, Panionios şi Universitatea Craiova şi a fost selecţioner al echipelor naţionale ale României şi Ungariei.
Cea mai mare performanţă din cariera sa de tehnician a fost câştigarea Cupei Campionilor Europeni cu Steaua, în 1986. Tot cu Steaua a câştigat cinci titluri şi trei Cupe ale României.
La 9 martie 2017, Emeric Ienei a fost decorat prin decret prezidenţial de Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler.
El a primit şi Ordinul Meritul Sportiv acordat în 2008 de preşedintele Traian Băsescu.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







