Tenismenul austriac Dominic Thiem spune că nu l-a ajutat experienţa în finala US Open, câştigată, duminică, în faţa germanului Alexander Zverev. Dimpotrivă, afirmă campionul, cele trei finale pierdute anterior au pus o presiune suplimentară pe el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Am îndeplinit obiectivul unei vieţi, un vis pe care l-am avut de mulţi ani, de copil, de când am început să joc. Dar părea atât de departe. Apoi m-am apropiat de cei mai buni. Şi mi-am dat seama că, wow, poate într-o zi aş putea câştiga cu adevărat unul dintre cele patru titluri mari din tenis. Am muncit mult. Mi-am dedicat toată viaţa acestei căutări. Şi acum am făcut-o. Este o realizare pentru mine, dar şi pentru echipa mea şi pentru familia mea. Astăzi este ziua în care le dau înapoi o mare parte din tot ce mi-au dat. De fapt, nu cred că nu m-a ajutat deloc (n.r. - că mai jucase trei finale de grand slam). Am fost atât de tensionat la început... Poate că, în final, nu a fost chiar un lucru bun să fi jucat deja finale de grand slam. Mi-am dorit atât de mult acest titlu şi, în capul meu, ştiam că, dacă pierd, voi ajunge cu 0-4 în astfel de finale. Va mai fi vreodată o altă oportunitate? Toate acestea, toate aceste gânduri nu te ajută să joci cel mai bun tenis, să joci liber. Exact asta mi s-a întâmplat la început. Din fericire, lucrurile s-au schimbat începând din al treilea set. Dar experienţa nu a funcţionat cu adevărat. Fizic am fost sută la sută. Problema a fost reprezentată de nervii mei. Eram hiper-tensionat. Nu mai fusesem atât de tensionat de foarte mult timp. Nu mi-am mai amintit acest sentiment. Nu ştiam cum să scap de el. Dar am reuşit să o fac în setul al treilea", a declarat Thiem, potrivit lequipe.fr.

Zverev a avut meciul în mână, după ce a condus cu 2-0 la seturi şi a reuşit un break în al treilea. Pentru german, înfrângerea este dureroasă în aceste condiţii, dar spune că e tânăr şi că va mai avea şanse.

"Să pierd aşa, după ce am condus cu 2-0 la seturi şi cu break în al treilea, într-o finală de grand slam, nu este uşor. Cred că jocul s-a schimbat când mi-a luat primul serviciu, în setul al treilea. A început să joace mai bine şi eu mult mai puţin bine. Dar am mai avut multe şanse după aceea... Am doar 23 de ani, voi avea în continuare oportunităţi şi cred că voi câştiga într-o zi un titlu de grand slam. Eram foarte aproape să o fac, la câteva ghemuri, câteva puncte chiar. Ceea ce mă enervează cel mai mult este în special al cincilea set. Am avut o mulţime de oportunităţi, dar nu am ştiut cum să le concretizez", a declarat Zverev.

Tenismenul austriac Dominic Thiem, locul 3 ATP şi cap de serie numărul 2, l-a învins, duminică, pe germanul Alexander Zverev, locul 7 ATP şi cap de serie numărul 5, în finala US Open.

Thiem, de două ori finalist la Roland Garros şi o dată la Australian Open, s-a impus cu scorul de 2-6, 4-6, 6-4, 6-3, 7-6 (6), după un meci de patru ore şi după ce a revenit de la 3-5 în decisiv, cucerind primul trofeu de grand slam din carieră.

Zverev a fost pentru prima oară într-o finală de grand slam şi primul german care a ajuns în ultimul act la US Open, după Michael Stich, în 1994.

Câştigătorul va primi un premiu de trei milioane de dolari şi 2.000 de puncte ATP, iar învinsul, 1,5 milioane de dolari şi 1.200 de puncte ATP.

Atât Thiem, 27 de ani, cât şi Zverev, 23 de ani, îşi vor păstra locurile în clasamentul ATP.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.