Jucătorul austriac de tenis Dominic Thiem a fost testat pozitiv cu Covid-19, după meciul pierdut cu argentinianul Pedro Cachin, locul 228 ATP, în turul 1 la turneul challenger de la Marbella, unde revenise după o lungă perioadă de timp.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Se pare că în ultima vreme veştile bune nu durează mult - aseară, după cină, am început să mă simt rău şi nu am petrecut o noapte bună. Deoarece aveam simptome uşoare, am decis să fac un test care s-a dovedit pozitiv", a scris sportivul pe Twitter.

Thiem, principalul favorit la Marbella, beneficiar al unui wild card, a fost învins, cu scorul de 6-3, 6-4, de argentinianul Pedro Cachin, locul 228 ATP, după un meci de o oră şi 21 de minute.

Accidentat la încheietura mâinii drepte, Dominic Thiem nu a mai jucat din 23 iunie 2021, când a abandonat partida cu Adrian Mannarino, în turul doi de la Mallorca.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.