Deţinătoarea Ligii Campionilor la handbal feminin, CSM Bucureşti, a ratat, sâmbătă, calificarea în finala competiţiei, la Turneul Final Four de la Budapesta, după ce a fost învinsă în semifinale de formaţia macedoneană HC Vardar, cu scorul de 38-33 (21-13). Pivotul echipei, Oana Manea, spune că înfrângerea este una usturătoare, iar în timpul meciului a avut momente în care nici nu mai voia să se uite la tabelă.
Oana Manea, după ratarea finalei Ligii Campionilor: La un moment dat nici nu mai voiam să mă uit pe tabelă
Pivotul echipei de handbal feminin CSM Bucureşti, Oana Manea, a declarat, sâmbătă, după ratarea finalei Ligii Campionilor, că înfrângerea este una usturătoare, iar în timpul meciului a avut momente în care nici nu mai voia să se uite la tabelă.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
”Greşelile au fost numai şi numai ale nostre, am avut debut ezitant, emoţiile ne-am dat în jos. Eu m-am simţit foarte bine, am avut emoţii mari, am fost agitată, dar am simţit şi din partea fetelor acest lucru. Am fost ezitante şi apărare şi în atac, cu toate că ştiam ce avem de făcut. Înfrângerea este destul de usturătoare şi dureroasă, am alergat tot meciul după ele, la un moment dat nici nu mai voiam să mă uit pe tabelă. Ne-a fost greu, e greu să te ridici şi să alergi tot meciul. Trebuie să ne remontăm pentru mâine. Echipa noastră nu a făcut două meciuri proaste unul după altul”, a declarat Oana Manea, la Digisport.
Deţinătoarea Ligii Campionilor la handbal feminin, CSM Bucureşti, a ratat calificarea în finala competiţiei
Deţinătoarea Ligii Campionilor la handbal feminin, CSM Bucureşti, a ratat, sâmbătă, calificarea în finala competiţiei, la Turneul Final Four de la Budapesta, după ce a fost învinsă în semifinale de formaţia macedoneană HC Vardar, cu scorul de 38-33 (21-13).
Pentru CSM Bucureşti au marcat Niombla 8 goluri, Torstensson 5, Gullden 4, Martin 4, Lobach 3, Curea 2, Manea 2, Mehmedovici 2, Ayglon 1, Bazaliu 1, Brădeanu 1, iar de la HC Vardar s-au remarcat Radicevici 7 şi Penezici 7 reuşite.
CSM Bucureşti a fost încurajată din tribunele Papp Laszlo Arena de peste 1.500 de fani, care au desfăşurat un steag tricolor imens la prezentarea echipelor. Încurajărilor scandate de fanii români li s-a răspuns însă cu huiduieli din partea suporterilor unguri.
Şi antrenorul CSM, suedezul Per Johannson, a avut parte de huiduieli din partea fanilor unguri, care l-au taxat astfel pentru mesajul de pe Instagram, după ce echipa sa a eliminat FTC Budapesta în sferturi. ”Portarul nostru, Paula (Ungureanu – n.r.), a primit un litru de urină în cap, zece monezi şi trei brichete, iar 5.000 de fascişti, nazişti şi ultraşi i-au strigat: «Du-te acasă, ţigan, animal, orfan!» Nu am putut merge un metru fără a fi însoţiţi de poliţie”, scria Johansson în 17 aprilie, după eliminarea FTC.
De asemenea, cu 35 de minute înaintea primei semifinale a zilei, suporterii unguri au afişat un banner ironic cu mesajul ”1918: Bunica mea e mai bătrână decât România”, acesta fiind confiscat rapid de forţele de ordine.
CSM Bucureşti a fost condusă copios pe toată durata primei reprize, 1-7 (min. 9), 7-13 (min. 18) şi 8-19 (min. 25), jocul fetelor lui Johansson fiind pigmentat cu nenumărate ratări, inclusiv trei consecutive de la 7 metri. Rusoaica Khmyrova, de la Vardar a primit cartonaş roşu direct înaintea pauzei, după ce i-a pus piedică pe contraatac extremei Carmen Martin.
Dominaţia HC Vardar a continuat şi în partea a doua (18-27, min. 39), 21-31 (min. 44) şi 28-34 (min. 54), dar, în pofida eforturilor, CSM Bucureşti nu a găsit antidot pentru jocul advers mult mai consistent în ambele faze şi a ratat calificarea în finală, din postura de deţinătoare a trofeului.
În prima semifinală de sâmbătă, Gyor ETO a eliminat echipa Cristinei Neagu, Buducnost Podgorica, cu scorul de 26-20 (12-9), meciul fiind arbitrat de cuplul român Cristina Năstase – Simona Raluca Stancu. Neagu a marcat 7 goluri.
”A fost greu, ne-au condus tot meciul şi noi am alergat după ele. Pentru mine, faptul că nu joc finala mare arată că s-a cam terminat acest Final Four. Sigur, mai avem un meci mâine, trebuie să fiu profesionistă până la capăt, dar nu mai contează cu ce echipă vom juca finala mică”, a declarat Cristina Neagu după meciul pierdut cu Gyor.
Duminică, de la ora 16.15 se va disputa finala mică, între Buducnost şi CSM Bucureşti, iar de la ora 18.45 va vea loc finala pentru câştigarea trofeului, între Gyor ETO şi HC Vardar.
Campioana Ungariei, Gyor ETO, antrenată de selecţionerul României, Ambros Martin, va juca a şasea finală din istoria sa şi are două trofee la activ, în 2013 şi 2014. HC Vardar va disputa prima finală de Liga Campionilor din istoria echipei.
În sezonul trecut, tot la Turneul Final Four, s-au disputat exact aceleaşi semifinale. Atunci, Gyor a învins Buducnost, cu 21-20, iar CSM Bucureşti a câştigat cu HC Vardar, cu 27-21, calificând-se în premieră în finala competiţiei, pe care a şi câştigat-o în faţa campioanei Ungariei.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.