Atacantul Ciprian Deac a declarat, marţi seară, că jucătorii de la CFR Cluj au în ADN-ul lor dorinţa de a fi campioni şi consideră că şi în sezonul viitor echipa ardeleană va fi pretendentă la titlu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Este  bucurie foarte mare, am muncit un an de zile, numai noi ştim cât am suferit şi Dumnezeu ne răsplăteşte. Cred că am câştigat campionatul pe merit, echipa asta merită tot ce este mai bun. Avem în ADN-ul nostru să fim campioni şi asta se vede. Am demonstrat că încă mai avem foame şi cred că la anul tot noi vom fi principala pretendentă la titlu", a declarat Deac, care are şase titluri de campion cu CFR.

Formaţia CFR Cluj a învins, marţi, în deplasare, cu scorul de 1-0, echipa FC Botoşani, şi a câştigat al patrulea titlu consecutiv de campioană a României şi al şaptelea din istoria sa.

Unica reuşită a meciului a fost semnată de Ţigănaşu, în proprie poartă, în minutul 53.

Din etapa a IX-a, penultima, mai sunt de disputat meciurile FCSB - Universitatea Craiova şi Academica Clinceni - Sepsi OSK.

Înaintea acestor două meciuri, clasamentul este următorul:

Clasament: 1. CFR Cluj - 51 de puncte, 2. FCSB - 45, 3. Sepsi – 37, 4. Universitatea Craiova – 37, 5. FC Botoşani – 31, 6. Academica Clinceni – 29. FCSB poate egala matematic CFR Cluj în fruntea clasamentului, dar bucureştenii au beneficiat de o rotunjire în plus cu 0,5 puncte, după sezonul regulat, astfel că formaţia ardeleană este considerată campioană.

CFR Cluj a mai câştigat campionatul în 2008, 2010, 2012, 2018, 2019 şi 2020.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.