Producătorii români care livrează produse ambalate către clienţi din UE trebuie să fie atenţi la obligaţiile de conformare, intrate în vigoare din 12 august prin Regulamentul UE privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje, din statele membre. În cazul vânzărilor directe, aceştia pot să devină titularii obligaţiilor în fiecare stat în care produsele ambalate sunt introduse pe piaţă, atrag atenţia consultanţii Deloitte România, situaţie valabilă, în special pentru vânzările la distanţă către consumatori.
"Aplicarea Regulamentului UE privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje (PPWR), începând cu 12 august 2026, schimbă semnificativ obligaţiile de conformare la care se supun producătorii români atunci când livrează produse ambalate către clienţi din alte state membre. Noul regulament schimbă modul în care producătorii români gestionează obligaţiile privind ambalajele în Uniunea Europeană. PPWR extinde responsabilitatea privind ambalajele, până acum limitată la produsele vândute local, către firma care l-a produs şi l-a livrat către o persoană juridică sau o persoană fizică din alt stat UE, dacă sunt văzute drept consumatori", se arată într-un studiu realizat de Deloitte România.
În multe situaţii, producătorii români consideră că obligaţiile lor se limitează la România deoarece ambalarea produselor are loc local. Totuşi, din perspectiva noului Regulament UE, analiza nu se opreşte la locul ambalării, avertizează consultanţii.
"Relevant este statul membru în care produsul ambalat este pus la dispoziţia utilizatorului final (persoana fizică sau juridică) şi cine este operatorul considerat producător conform legislaţiei aplicabile. În cazul vânzărilor directe către clienţi din alte state membre, producătorul român poate deveni titularul obligaţiilor în fiecare stat în care produsele ambalate sunt introduse pe piaţă. Acest lucru este valabil în special pentru vânzările la distanţă către consumatori, unde regulile PPWR urmăresc să evite situaţiile în care ambalajele ajung pe piaţă fără un operator responsabil identificat. Regulile se aplică şi pentru celelalte situaţii", se precizează în document.
Analiză distinctă pentru fiecare flux comercial
Reprezentanţii Deloitte România precizează că nu toate livrările în Uniunea Europeană generează aceleaşi obligaţii. Un producător român care vinde către un distribuitor local într-un stat membru poate avea un regim diferit faţă de un producător care vinde direct prin magazin online către consumatori din acelaşi stat.
În acelaşi timp, trebuie analizate separat ambalajele de vânzare, ambalajele grupate şi ambalajele de transport. "În anumite situaţii, responsabilitatea pentru diferitele categorii de ambalaje poate reveni unor operatori diferiţi, în funcţie de structura contractuală şi de modul efectiv în care produsele sunt introduse pe piaţă", atrag atenţia consultanţii.
Pentru anumite fluxuri transfrontaliere, Regulamentul UE impune desemnarea unui reprezentant autorizat în statul membru în care există obligaţii. Acesta acţionează în numele producătorului şi facilitează îndeplinirea obligaţiilor de înregistrare, declarare şi finanţare a gestionării deşeurilor de ambalaje.
"În practică, producătorii români care comercializează produse în mai multe state membre trebuie să analizeze dacă este necesară desemnarea unor reprezentanţi autorizaţi şi să verifice cerinţele specifice aplicabile fiecărei ţări. Lipsa unei astfel de evaluări poate genera situaţii în care obligaţiile există, dar nu sunt îndeplinite corespunzător", declară Anca Andrei-Cimbru, Manager, Taxe de mediu şi Economie circulară, Deloitte România, realizatorul studiului alături de Adrian Teampău, Director, Taxe de mediu şi Economie circulară.
Datele trebuie să fie urmărite la nivel de stat UE
Reprezentanţii Deloitte România spun că una dintre provocările majore pentru producători reprezintă capacitatea de a identifica ce cantităţi de ambalaje trebuie declarate efectiv în fiecare stat membru. Sistemele dezvoltate pentru raportarea locală pot să nu fie suficiente pentru a răspunde cerinţelor de conformare transfrontalieră.
"Companiile trebuie să poată demonstra tipul ambalajului, materialul utilizat, masa acestuia, destinaţia produsului şi statul membru în care ambalajul este pus la dispoziţia utilizatorului final. În lipsa unor procese robuste de colectare şi validare a datelor, riscul unor raportări incomplete creşte semnificativ", se arată în analiză.
Producătorii români trebuie, într-o primă etapă, să realizeze o radiografie completă a fluxurilor de vânzare către alte state membre şi să identifice statele în care există aceste obligaţii. Ulterior, trebuie să realizeze o analiză a responsabilităţilor pentru fiecare model de distribuţie şi să verifice dacă sunt necesare înregistrări locale sau reprezentanţi autorizaţi.
"Echipele de vânzări, logistică, fiscalitate, mediu şi juridic dintr-o companie trebuie să utilizeze aceeaşi clasificare a ambalajelor şi aceleaşi reguli de alocare a responsabilităţilor şi aceeaşi metodă de ţinere a informaţiilor privind materialele de ambalare", se menţionează în document.
