Antrenorul CFR Cluj, Dan Petrescu, a salutat intenţia noului selecţioner al României, Mirel Rădoi, de a-l naturaliza pe francezul Bilel Omrani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Ar fi bine pentru naţionala României să-l avem pe Billel, dar nu e problema mea, cred că altcineva trebuia de mult timp să facă această mişcare. Şi mai sunt în România jucători foarte buni care ar putea să joace pentru naţionala României, iar la CFR avem câţiva jucători străini care şi-ar dori să joace la naţionala României. Gândiţi-vă şi voi care sunt, nu e aşa de greu", a declarat Petrescu, la Telekom Sport.

Noul selecţioner al României, Mirel Rădoi, a declarat, joi, că vrea să-i naturalizeze pe atacantul francez Billel Omrani de la CFR Cluj şi pe atacantul italian de origine română Dumitru Cardoso de la Gaz Metan Mediaş.

"În momentul de faţă sunt doi jucători străini care i-aş putea identifica în momentul de faţă ca jucători care ar putea fi naturalizaţi, Omrani şi Cardoso. Sunt jucătorii care mie îmi plac şi o să avem o discuţie la nivel de federaţie. Nu avem cum să facem procedurile (n.r. - pentru meciul cu Islanda). Dar pentru perioada următoare. Va fi foarte greu, pentru că trebuie să vedem exact procedurile juridice, dacă are naţionalitate, cum, de la cine, bunic, străbunic, dacă are buletin sau paşaport...", a declarat Mirel Rădoi, potrivit telekomsport.ro.

Omrani are 26 de ani şi joacă la CFR Cluj din 2016. Născut în Suedia, Cardoso, 28 de ani, are cetăţenie italiană, fiind la Mediaş din vară.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.