Echipa naţională a Senegalului a învins vineri seara, scor 5-0, echipa naţională a Irakului, în grupa I a Cupei Mondiale.
Senegalezii au început în atac partida de la Toronto şi Habib Diarra a deschis scorul încă din minutul 4, pentru ca irakienii să rămână în zece din minutul 12. Rebin Sulaka l-a faultat pe Sadio Mane din postura de ultim apărător şi a fost eliminat de arbitrul englez Anthony Taylor. Ismail Jakobs a trimis pe lângă poartă, în minutul 34, apoi Mane a şutat peste transversală în prleungirile primei părţi şi Senegal a intrat cu avantaj minim la pauză. Şi la reluare africanii au continuat să rateze, prin Mane (min. 51) şi Ismaila Sarr (min. 54), înainte ca acelaşi Sarr să majoreze avantajul formaţiei africane.
Intrat pe teren în minutul 57, Pape Gueye a făcut 3-0 după numai două minute pentru ca în minutul 71 să reuşească dubla, cu un şut din careu.
Tabela a fost închisă de Ndiaye, în minutul 82, golul acestuia consfinţind superioritatea africanilor.
Senegal s-a impus cu 5-0 în faţa Irakului şi are trei puncte în grupa I, ocupând locul trei, în spatele Franţei şi Norvegiei. Echipa lui Pape Thiaw mai speră la o calificare în 16-imi.




























