Campioana din 2019 la baschet masculin, CSM Oradea, va evolua în Basketball Champions League (BCL) din primul tur preliminar, în care vor fi angrenate stagiunea viitoare 16 echipe.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Dacă va trece în turul secund al competiţiei, campioana României va întâlni una din echipele calificate direct în această fază.

Tragerea la sorţi a meciurilor din primele două tururi şi faza grupelor, unde au fost repartizate direct 24 de echipe, va avea loc în 4 iulie.

Meciurile tur-retur din primul tur vor avea loc între 17-22 septembrie, iar cele din turul secund, între 24-29 septembrie. Câştigătoarele din turul al doilea se vor califica în faza grupelor, cu partide programate a debuta în 9 octombrie.

Finalista Ligii Naţionale şi câştigătoarea Cupei României în 2019, CSU Sibiu, care spera şi ea la prezenţa în BCL nu a primit acceptul FIBA Europe.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.