Echipa de baschet masculin CSM Oradea este prima finalistă a Ligii Naţionale, după ce a învins, duminică, pe teren propriu, formaţia CSU Sibiu, cu scorul de 71-61 (30-23), în cea de-a patra partidă din cinci programate în semifinale. În cealaltă serie, U BT Cluj şi Steaua sunt la egalitate, 2-2, la general, şi vor juca în 30 mai pentru finală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În primele trei partide, CSM Oradea s-a impus cu 81-78 şi 76-64, iar CSU Sibiu,cu 85-78, astfel că scorul general este de 3-1, iar CSM Oradea se califică în a treia finală din istoria sa.

În cealaltă serie, scorul general este 2-2, după ce campioana en-titre, U BT Cluj, a cedat şi a doua partidă la Bucureşti, cu Steaua CSM EximBank Bucureşti, scor 78-86 (30-41). Anterior, la Cluj-Napoca, U BT s-a impus cu 89-79 şi 85-75, iar în al treilea, la Bucureşti, a pierdut, cu 71-79. Meciul decisiv pentru calificarea în finală va avea loc în 30 mai, la Cluj-Napoca.

În sferturi, CSU Sibiu a eliminat pe SCM Craiova în trei meciuri (86-73, 82-75, 85-84), CSM Oradea a învins în patru partide pe BCMU Piteşti (62-66, 88-58, 83-70 şi 74-67), U BT Cluj s-a impus în faţa celor de la Phoenix Galaţi (98-69, 78-64, 71-67), în timp ce Steaua a avut nevoie de cinci partide pentru a trece de BC Timişoara (69-74, 89-67, 82-89, 74-64, 76-69).

Finala Ligii Naţionale este programată tot în cinci partide, la 4 şi 6 iunie, 10 şi 12 iunie, plus meciul decisiv, în 16 iunie. Învinsele din semifinale se vor duela în trei partide pentru medaliile de bronz în 4, 7 şi 10 iunie.

Campioana en-titre este U Banca Transilvania Cluj, care a intrat în play-off de pe primul loc al clasamentului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.