Kevin Lamour, directorul de operaţiuni al FIFA, a fost demis din funcţie luni, în urma criticilor recente aduse preşedintelui Gianni Infantino, în contextul controversatului proiect de înfiinţare a unei filiale comerciale a FIFA.
Kevin Lamour, conducătorul francez care s-a pronunţat împotriva lui Gianni Infantino, nu mai este director de operaţiuni al FIFA.
Potrivit informaţiilor furnizate de RMC Sport, acest lucru nu reprezintă o surpriză pentru angajaţi, care se aşteptau la acest deznodământ după declaraţiile făcute de numărul 3 al FIFA pentru agenţia AP.
Potrivit presei britanice, conducătorul în vârstă de 45 de ani, aflat în funcţie din noiembrie 2024, a fost pur şi simplu demis din funcţie.
În faţa membrilor consiliului FIFA, organizaţia a precizat că această decizie a fost luată de comun acord între cele două părţi, cu respect faţă de Kevin Lamour.
Într-un comunicat al agenţiei AP, numărul 3 al FIFA, care şi-a început cariera în structurile fotbalistice în 2007 la UEFA, l-a criticat dur pe Gianni Infantino şi proiectul său de înfiinţare a unei societăţi comerciale cu scopul de a deschide capitalul forului internaţional către investitori externi.
"Este vorba despre proiectul unei singure persoane. Nu numai că acest proiect nu trebuie să se concretizeze, dar a sosit momentul ca liderii politici ai fotbalului să-şi pună întrebările potrivite şi să ia deciziile corecte", a declarat Kevin Lamour, considerând că personalul FIFA a fost "înşelat" de Gianni Infantino şi că merită "mai mult decât dispreţ şi intimidare".
"Şi dacă asta înseamnă că îmi pierd locul de muncă, aşa să fie. Voi înţelege şi voi respecta această decizie. Cel puţin, voi dormi bine în noaptea asta", afirmase el.




























