Preşedinta Maia Sandu dă asigurări că cetăţenii Republicii Moldova vor primi compensaţii şi în următorul sezon rece, în prezent Guvernul încercând să identifice resursele, dar ea şi-a avertizat totodată concetăţenii că trebuie să se pregătească pentru „cel mai prost” scenariu, care presupune continuarea secetei, o producţie mai mică de electricitate în regiune şi preţuri mai mari la energie
„Urmează să vedem cum va evolua piaţa energetică, pentru că, pe de o parte, preţurile la resursele energetice – la electricitate, la curent electric – depind de faptul dacă va ploua şi va fi mai multă apă în Dunăre. Sunt tot felul de elemente şi toate s-au adunat acum. (…) Pe de altă parte – şi cu motorina şi benzina avem problemă. (…) Pe problema gazelor naturale s-a micşorat oferta din cauza războiului din Iran. (…) Deci, sunt toţi factorii externi. (…) Pentru anumite resurse energetice, preţurile deja au fost influenţate, pentru altele – dacă se îmbunătăţesc condiţiile climaterice, dacă începe să plouă, va fi mai mult curent electric şi atunci preţurile vor fi mai mici”, a explicat Maia Sandu, luni, într-o emisiune la Radio Moldova.
Potrivit şefei statului, „Guvernul trebuie să se pregătească pentru scenariul cel mai prost”. „Asta ar însemna să continue seceta. Respectiv, să fie producţie mai puţină de electricitate şi, când e producţie mai puţină în regiune, asta înseamnă că şi preţurile cresc. (…) Dacă nu se materializează, ne vom bucura cu toţii, dar trebuie să fim pregătiţi”, a subliniat şefa statului, citată de NewsMaker.
Gazele naturale s-ar putea scumpi în Republica Moldova cu aproape 6 lei (moldoveneşti) pentru consumatorii casnici. ANRE a propus un tarif de 20,30 lei pentru un metru cub, cu TVA inclus, faţă de 14,42 lei în prezent, ceea ce ar reprezenta o creştere de aproape 41 la sută. Proiectul urmează să fie examinat pe 21 august.
Maia Sandu a fost întrebată ce capacitate financiară are statul pentru a acoperi costurile din facturi, în contextul tarifului la gaz, care s-ar putea scumpi, dar şi al situaţiei cu energia electrică, în contextul crizei din regiune. „Sigur că guvernul încearcă să identifice resurse pentru compensaţii. Îşi face toate calculele şi o să ne anunţe la momentul potrivit cât poate să ajute, pe cine poate să ajute. Ca de obicei, se porneşte de la cei cu venituri mai mici”, a spus Maia Sandu.
Preşedinta a reamintit că multe dintre compensaţiile care au fost date până acum populaţiei din Moldova s-au datorat ajutorului extern, dar în contextul în care toate ţările se confruntă cu probleme, nu este sigur că vor mai veni bani de la partenerii externi.
Întrebată cu cât este gata să ajute Guvernul cetăţenii în cel mai prost scenariu de scumpire, şefa statului a răspuns: „Asta nu este o întrebare la care pot să vă răspund eu. Este o întrebare la care o să răspundă Ministerul Finanţelor. Sunt nişte cifre aproximative acum şi nu stau eu să fac calculele. (…) Compensaţii vor fi. (…) Aici întrebarea este câte resurse pot fi identificate pe intern, câte resurse pot fi atrase de la partenerii noştri de dezvoltare, dacă mai pot fi atrase. Ştiţi că în anii precedenţi foarte mulţi bani din cei care au mers la compensaţii au venit de la partenerii noştri externi. (…) Acum o să vedem, pentru că toată lumea se confruntă cu probleme”, a spus Maia Sandu.




























