Selecţionerul Cosmin Contra a lăudat atitudinea jucătorilor români după victoria cu Finlanda, considerând amicalul un test reuşit, însă este convins că meciurile oficiale vor arăta altfel, mai grele.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"A fost o seară specială. Am câştigat cu Chile şi am zis imediat că m-a nemulţumit jocul, în ansamblu. A fost important rezultatul, a fost importantă acea victorie, pentru că încrederea băieţilor este de la meci la meci mai mare şi eu cred că azi am făcut un meci mai complet decât cel cu Chile, din toate punctele de vedere, atât ofensiv, cât şi defensiv, putea scorul să fie mai mare. Ceea ce m-a bucurat a fost atitudinea jucătorilor, pentru că nu e uşor într-o perioadă în care ar fi trebuit să fie în vacanţă ei au venit la echipa naţională şi s-au antrenat foarte bine. E o zi specială pentru Lobonţ, îi dedicăm această victorie, l-am făcut să se retragă din fotbal cu câteva minute în tricoul echipei naţionale. Finlanda e o echipă masivă, puternică, la fel ca reprezentativa Muntenegrului şi ca Serbia. A fost un test reuşit, dar nu ne îmbătăm cu apă rece, suntem pe un drum bun, acendent şi sperăm să avem aceeaşi motivaţie şi aceeaşi dăruire la meciurile oficiale", a declarat Contra, la Pro X.

România a învins, marţi, la Ploieşti, cu scorul de 2-0 (1-0), reprezentativa Finlandei, într-o partidă amicală. Portarul Bogdan Lobonţ a intrat pe teren în minutul 87, în ultima sa apariţie pentru naţionala "tricoloră", în aplauzele întregii asistenţe de pe Stadionul Ilie Oană. El a primit banderola de căpitan odată ce a intrat pe teren.

Au marcat: Manea 37, Deac '61.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.