Organizatorii turneelor ATP şi WTA de la Indian Wells au luat mai multe măsuri în contextul înmulţirii numărului de infecţii cu coronavirus.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Între acestea se numără şi decizia ca jucătorii să nu mai primească prosoapele din mâna copiilor de mingi, informează lequipe.fr. Prosoapele vor fi aşezate pe scaun în spatele terenului şi sportivii şi le vor lua singuri de acolo.

Totodată, copiii de mingi vor purta mănuşi, la fel ca personalul restaurantelor şi voluntarii.

Şedinţele de autografe, de fotografii etc la care vor lua parte jucătorii vor fi limitate, iar baza sportivă care va găzdui turneul va fi dezinfectată zilnic. De asemenea, 250 de locuri pentru dezinfectarea mâinilor vor fi disponibile.

În plus, spectatorii care doresc să nu mai asiste la meciuri în acest an pot primii banii înapoi sau vouchere pentru ediţia 2021 a competiţiei.

Turneul de la Indian Wells, unul dintre cele mai mari din tenis, va avea loc între 11 şi 22 martie. Simona Halep şi-a anunţat retragerea de la această competiţie pe care a câştigat-o în 2015.

În SUA s-au înregistrat peste 3000 de cazuri de infectare cu coronavirus şi 17 decese.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.