Tehnicianul dinamovist Cosmin Contra a declarat, duminică seară, după meciul cu FC Viitorul, pierdut cu scorul de 1-2, că nu are ce să le reproşeze jucătorilor săi pentru această confruntare şi că speră ca elevii săi să îşi dea seama de gravitatea situaţiei echipei la nivel sportiv. El a menţionat că nu este genul de om care să renunţe atunci când este mai greu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Nu am ce să le reproşez jucătorilor, am pierdut meciul pe mici detalii. Azi nu meritam să pierdem, dar suntem într-o pasă proastă, nu avem norocul să ieşim din pasa proastă. Suntem într-o situaţie delicată. Trebuie să mergem înainte. Avem cinci înfrâgeri consecutive şi trebuie să fim mai atebnţi sau să dăm mai mult. Singurii care pot să scoată echipa din această pasă sunt jucătorii, împreună cu mine, bineînţeles. Suntem într-o situaţie gravă şi sper ca săptămâna asta să-şi dea seama de gravitatea situaţiei la nivel sportiv. Avem nevoie de o victorie cu care să ne liniştim la nivel sportiv. Acum trebuie să fim mai uniţi, după aceste cinci înfrângeri”, a spus Contra la LookSport+.

Întrebat dacă îşi simte postul în pericol, el a răspuns: “Întrebaţi-l pe acţionar sau pe cei care conduc echipa. Nu sunt genul care să renunţe la greu. Rămân, am încredere în munca pe care o depun. Am încredere că putem să câştigăm meciuri i să redresăm corabia chiar dacă va fi destul de greu”.

De cealaltă parte, Ruben de la Barrera a vorbit despre problemele de efectiv cu care se confruntă. "Am încercat să ne adaptăm din cauza problemelor medicale. A trebuit să găsim toate resursele, am avut un meci foarte greu. Nu vorbesc neapărat despre circumstanţele acestea, ci şi despre adversar, care are nişte jucători foarte buni. Am făcut o greşeală şi am primit gol. A fost nevoie de suferinţă, dar am luptat şi am obţinut cele trei puncte. Ne-au lipsit mulţi jucători. Ceea ce am făcut azi trebuie să punem într-un anumit context, dar trebuie să ne îmbunătăţim jocul. Ne lipsesc 12 jucători, nu unul singur. Luckassen a progresat mult de când a venit. Ca atacant, când vorbim de goluri, un atacant trebuie să înscrie. Dinamo e într-o situaţie dificilă, dar şi noi suntem, însă noi, astăzi, n-am făcut decât ceea ce trebuia să facem", a afirmat De la Barrera, potrivit digisport.ro.

Formaţia FC Viitorul a învins, duminică seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, echipa Dinamo, într-un meci din etapa a zecea a Ligiii I. Au marcst: Dobrosavlevici ’53, Luckassen ’56 / Borja Valle ’64.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.