Echipa Universitatea Craiova a învins joi seara, pe teren propriu, scor 3-0, gruparea slovacă Spartak Trnava, în prima manşă a turului al treilea preliminar din Conference League.
Slovacii au început mai bine la Craiova şi Duris a ratat de două ori în minutele 4 şi 7, faze la care s-a remarcat portarul Isenko. Erik Daniel a trimis pe lângă poarta goală, în minutul 23, apoi Azango a trimis peste poartă, în minutul 35, şi prima repriză s-a încheiat 0-0, în ciuda ocaziei uriaşe ratate de Baiaram, în minutul 45+2, acesta trimiţând în transversală.
Craiovenii au jucat altceva după pauză şi au reuşit să deschidă scorul în minutul 51, prin Baiaram. După numai trei minute Al Hamlawi a punctat pentru 2-0, iar şutul lui Baiaram din minutul 59 a fosr respins de portarul oaspeţilor în minutul 59. Scorul final a fost stabilit de Carlos Mora, la o minge respinsă de portarul Frelih, în minutul 81. Slovacii au rămas în zece din minutul 87, după eliminarea lui Paur, pentru un fault asupra lui Tudor Băluţă. Craiovenii au mai ratat pe final, dar s-au impus cu 3-0 şi pleacă cu prima şansă în returul de săptămâna viitoare.
UNIVERSITATEA CRAIOVA: Isenko – Romanchuk, Screciu, Badelj – Carlos Mora, Samuel Teles (Al. Creţu 81), T. Băluţă, Cicâldău (Houri 71), Bancu (Fl. Ştefan 59) – Al Hamlawi (Nsimba 71), Baiaram (Mekvabishvili 81). ANTRENOR: Mirel Rădoi
SPARTAK TRNAVA: Frelih – Nwadike, Kostrna, Twardzik – Holik, Prochazka, Kratochvil (Moistsrapishvili 77), Mikovic (Jureskin 88) – Azango (Kudlicka 67), Duris (Paur 77), E. Daniel (Skrbo 67). ANTRENOR: Michal Scasny
Cartonaşe galbene: Houri 72 / Kudlicka 90+6
Cartonaş roşu: Jakob Paur (Sprtak Trnava) min. 85
Arbitri: Joonas Jaanovits - Aron Härsing, Jaan Roos (toţi din Estonia)
Arbitri VAR: István Vad (Ungaria) - Marko Liiva (Estonia)

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.