Conference League: Set pentru Ajax la Midtjylland, 6-1

Conference League: Set pentru Ajax la Midtjylland, 6-1

Echipa olandeză Ajax Amsterdam a învins joi, în deplasare, scor 6-1, formaţia daneză FC Midtjylland, în etapa a treia din Conference League.

Partida de pe MCH Arena a avut un start fără multe evenimente. ”Lăncierii” au deschis scorul prin Arokodare în minutul 9, iar gazdele au egalat în minutul 28, după golul reuşit de Friday Etim. Însă Kjell Watjen a primit două galbene în mai puţin de zece minute şi a fost eliminat în minutul 43. A fost momentul în care echilibrul s-a rupt. În repriza secundă, Arokodare, Wijndal şi Klaassen au marcat repede pentru Ajax şi oaspeţii aveau deja 4-1 pe tabelă. Până la final, jucătorii lui Michel au mai înscris de două ori şi FC Midtjylland - Ajax Amsterdam s-a încheiat 1-6.

De remarcat, în această etapă, surpriza realizată de Lincoln Red Imps, din Gibraltar, care a învins la limită, 1-0, pe croaţii de la Hajduk Split.

Rezultate înregistrate joi, în etapa a treia din Conference League:

Aarhus GF – Sporting Braga 0-0; Atalanta Bergamo – Kairat Almaty 1-1 (Krstovic 82 / Gual 53); FC Midtjylland – Ajax Amsterdam 1-6 (Etim 28 / Arokodare 9, 52, Wijndal 59, Klaassen 67, Gloukh 74, Leonardo 82); Thun – Hearts 3-1 (McCart 22 autogol, Labeau 34, Dursun 56 / Findlay 82); Steaua Roşie Belgrad – Inter Descaldes 2-1 (Lucic 80, J. Diaz 90+2 autogol / Arellano 62); KuPS – Gent 0-0; Lincoln Red Imps – Hajduk Split 1-0 (Hadzikadunic 98 autogol); Mjalby – Borac Banja Luka 2-0 (Bergstrom 54, Enggard 88); Trabzonspor – Freiburg 0-1 (Kubler 14).

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră