O delegaţie a Federaţiei Române de Rugby, reprezentată de preşedintele Alin Petrache, a participat la o întâlnire la Batalionul Multinaţional NATO de la Cincu, cu Fabien Pelous, fostul căpitan al echipei naţionale de rugby a Franţei şi una dintre figurile emblematice ale rugby-ului francez. Delegaţia FRR şi cea franceză au discutat şi au asistat la un meci demonstrativ de rugby între militari.
Alături de preşedintele FRR, s-au mai aflat secretarul general al forului de specialitate, Florinel Matei, vicepreşedinţii Ioan Damian şi Bogdan Marinescu, antrenorul coordonator al FRR, Mircea Paraschiv şi fostul mare jucător Tudor Constantin.
"A fost o întâlnire deosebit de interesantă, desfăşurată într-un cadru aparte. Cincu este recunoscut drept unul dintre cele mai importante centre de instruire militară din Europa Centrală şi de Est, datorită rolului pe care îl are în exerciţiile NATO şi prin găzduirea Grupului de Luptă Multinaţional NATO. Rugby-ul are capacitatea de a apropia oamenii şi de a construi punţi între comunităţi şi instituţii. Totodată, rugby-ul şi sistemul militar împărtăşesc aceleaşi valori fundamentale - disciplina, spiritul de echipă, curajul, respectul şi solidaritatea. Această legătură are rădăcini adânci în istoria sportului nostru, dacă ne gândim că primele meciuri internaţionale ale echipei naţionale a României, alcătuită la acea vreme din militari, au fost disputate în 1919, la Jocurile Interaliate organizate pe câmpul militar de la Pershing. Sunt convins că dialogul pe care l-am avut astăzi va sta la baza unor proiecte comune valoroase şi că această colaborare româno-franceză se va concretiza în iniţiative care vor contribui la dezvoltarea rugby-ului şi la consolidarea relaţiilor dintre cele două ţări", a declarat Alin Petrache, preşedintele Federaţiei Române de Rugby.
Ca un fapt inedit, întâlnirea cu Fabien Pelous a adus şi multe amintiri de pe teren, la meciul din 1999, de la Castres, dintre România şi Franţa (câştigat de Cocoşi cu 62-8), Alin Petrache şi Tudor Constantin şi Fabien Pelous au fost adversari, echipa ţării noastre fiind pregătită atunci chiar de Mircea Paraschiv, potrivit Rugby Romania.
"Evenimentul a fost şi un prilej de rememorare a unor momente importante din istoria confruntărilor româno-franceze pentru Fabien a debutat pentru echipa naţională într-un meci cu România în 1995. Am evocat partida din 1999, de la Castres, de pe Stade Pierre-Antoine, o partidă rămasă în memorie prin eseul marcat pentru România de Tudor Constantin. De atunci, rugby-ul a evoluat considerabil. Profesionalizarea jocului şi dezvoltarea diferită a celor două sisteme rugbystice au dus la creşterea diferenţei de nivel dintre cele două naţiuni. Cu toate acestea, valorile care definesc acest sport au rămas neschimbate. Dacă pe teren am fost adversari, tradiţionala repriză a treia a fost întotdeauna momentul în care respectul reciproc, prietenia şi schimbul de experienţă au prevalat, consolidând legăturile dintre comunităţile rugbystice din România şi Franţa.", a spus Alin Petrache.
Fabien Pelous reprezintă una dintre cele mai importante figuri ale rugby-ului francez, fostul internaţional, care a evoluat pe postul de linia a doua, având 118 selecţii în tricoul Les Bleus, unul dintre cei mai selecţionaţi jucători din istoria formaţiei din Hexagon. Cu o carieră impresionantă, el a fost căpitanul Franţei în numeroase partide şi a condus echipa în competiţii majore, contribuind la succesele obţinute în Turneul celor Şase Naţiuni şi la participările la mai multe ediţii ale Cupei Mondiale.
Legătura sa cu rugby-ul românesc are o semnificaţie aparte, primul său meci internaţional pentru Franţa fiind disputat împotriva României, în 1995. De asemenea, el este mentorul militarilor din Elementul Naţional de Sprijin din cadrul Batalionului Multinaţional NATO.




























