Comisia de Disciplină din cadrul FRF a decis, miercuri, sancţiuni pentru FCSB şi Dinamo ca urmare a incidentelor de la meciul de săptămâna trecută. Dinamovistul Steliano Filip, care a fost eliminat pe Arena Naţională, a fost suspendat două jocuri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Formaţia FCSB a învins, duminică seară, pe Arena Naţională, cu scorul de 6-0 (4-0), echipa Dinamo, într-un meci din etapa a opta a Ligii 1. În minutul 37, de la Dinamo a fost eliminat Steliano Filip pentru o intervenţie la Valentin Gheorghe.

Decizia comisiei este următoarea:  “FCSB vs. Dinamo 1948 SA - Eliminare Steliano Filip (Dinamo 1948 SA); Incidente - În baza art. 63.1.b, raportat la art. 63.2.4.a din RD, se sancţionează jucătorul cu suspendare pentru două jocuri şi penalitate sportivă de 900 lei; În baza art. 67 din RD, se sancţionează jucătorul Steliano Filip cu suspendare pentru două jocuri şi penalitate sportivă de 2.900 lei; În baza art. 45.1 din RD, jucătorul Steliano Filip va executa sancţiunea pentru abaterea cea mai gravă, respectiv două jocuri suspendare şi penalitate sportivă de 2.900 lei.

În baza art. 82.1 şi 3.a şi c, raportat la art. 83.2.d din RD, se sancţionează clubul FCSB cu penalitate sportivă de 15.000 lei; În baza art. 82.2 şi 3.a şi c, raportat la art. 83.2.d din RD, se sancţionează clubul Dinamo 1948 SA cu penalitate sportivă de 10.000 lei”.

Alte sancţiuni ale Comisiei de Disciplină:

AFC UTA Arad vs. FC Rapid 1923 – Incidente - În baza art. 82.1 şi 3.a şi c,  raportat la art. 83.2.d din RD, se sancţionează clubul AFC UTA Arad cu penalitate sportivă de 15.000 lei: În baza art. 82.1 şi 3.b, raportat la art. 83.2.c, cu aplicarea art. 54.2 din RD, se sancţionează clubul AFC UTA Arad cu penalitate sportivă de 5.000 lei; În baza art. 45.1 din RD, clubul AFC UTA Arad va executa sancţiunea pentru abaterea cea mai gravă, respectiv penalitate sportivă de 15.000 lei.

Universitatea Craiova vs. ACS Sepsi OSK Sf.Gheorghe - Eliminare Ilyes Robert (antrenor secund ACS Sepsi OSK) - În baza art. 65.a din RD, se sancţionează antrenorul secund, Iliyes Robert, cu suspendare pentru două jocuri şi penalitate sportivă de 4.500 lei.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.