Clubul spaniol din liga a treia Gimnastic Tarragona şi-a schimbat rapid decizia de a angaja un jucător după ce fanii s-au plâns de comentariile jignitoare pe care acesta le-a făcut la adresa catalanilor pe Instagram Live anul trecut, relatează AP.
Nastic, cu sediul în oraşul catalan Tarragona, a anunţat marţi că a semnat un contract pe un an, cu opţiune de prelungire pentru încă un an, cu fundaşul stânga José Manuel Calderón. Însă, câteva ore mai târziu, „după o evaluare suplimentară”, clubul a declarat că nu va oficializa transferul.
„Clubul, care reprezintă un oraş şi o bază de fani mândri de istoria, identitatea şi valorile sale, consideră că orice nouă achiziţie trebuie să fie în concordanţă cu respectul, unitatea şi responsabilitatea socială care ne caracterizează”, a precizat Nastic într-un comunicat.
„Regretăm orice neplăcere pe care această situaţie ar fi putut-o cauza membrilor, acţionarilor şi fanilor noştri şi ne reafirmăm angajamentul de a continua să lucrăm pentru a construi cea mai bună echipă posibilă pentru a face faţă cu succes sezonului 2025-26”, a declarat clubul.
Calderón, în vârstă de 25 de ani, a folosit o expresie cu cuvinte jignitoare la adresa catalanilor. El şi-a cerut scuze la momentul respectiv, iar marţi seara, după ce acordul cu Nastic a căzut, a făcut din nou o declaraţie.
„Sunt puţin supărat, în şoc, dar accept consecinţele”, a declarat el pentru emisiunea sportivă locală El Chiringuito. „În primul rând, vreau să-mi cer scuze de la toţi cei care s-au simţit jigniţi. Am rude şi prieteni catalani, iar ei nu au perceput lucrurile în acelaşi mod. Aici, în Andaluzia, pentru mine este o expresie normală, pe care nu o luăm atât de în serios, dar a atins o coardă sensibilă a oamenilor şi am vrut să-mi cer scuze public”.
La momentul comentariilor sale pe Instagram, Calderón juca la Cordoba, care tocmai fusese promovată în divizia a doua după sezonul 2023-24.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.