Ciclistul american Quinn Simmons, 19 ani, campion mondial de juniori, a fost suspendat de echipa lui, Trek-Segafredo, după ce a comentat o postare anti-Trump pe Twitter, informează presa internaţională.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Dragii mei prieteni americani, sper ca această oribilă preşedinţie să se termine pentru voi. Şi de asemnea pentru noi, ca (foşti?) aliaţi. Dacă mă urmăriţi pe mine şi îl susţineţi pe Trump, puteţi pleca. Nu există nicio scuză să urmăreşti sau să votezi acest josnic, oribil om", a scris pe Twitter jurnalistul olandez Jose Been, în urma primei dezbateri a campaniei prezidenţiale americane dintre Joe Biden şi Donald Trump.

"Bye (n.r. - la revedere)", a comentat Simmons, însoţindu-şu mesajul de un emoticon reprezentând o mână neagră.

"Ce pierdere", a mai scris ciclistul, ca răspuns la un alt utlizator al platformei Twitter, care a distribuit şi criticat comentariul sportivului la postarea lui Been.

 

Trek-Segafredo, deşi s-a arătat deschisă libertăţii de exprimare, l-a suspendat pe Simmons.

"Trek-Segafredo este o organizaţie care apreciază integrarea şi susţine un sport mai divers şi mai echitabil pentru toţi. Din păcate, ciclistul echipei Quinn Simmons a făcut declaraţii online pe care le considerăm de natură să divizieze, să inflameze şi dăunătoare echipei, ciclismului profesionist, fanilor săi şi viitorului pozitiv pe care sperăm să-l creăm pentru acest sport. Ca răspuns, el nu va mai concura pentru Trek-Segafredo până la o nouă decizie", a arătat echipa Trek.

Simmons a terminat al doilea Turul Ungariei şi a ocupat locul 135 la cursa Fleche Wallonne.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.