Clubul CFR Cluj a anunţat, marţi, într-un comunicat, că nu negociază cu niciun antrenor, după ce în presa sportivă au apărut informaţii că ardelenii ar discuta cu Dan Petrescu sau cu Dan Alexa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"În acest moment, conducătorii echipei CFR Cluj nu poartă discuţii cu niciun tehnician pentru a prelua banca formaţiei noastre. Alin Minteuan este antrenorul echipei şi ar putea rămâne pe banca CFR-ului până la finalul sezonului, dacă echipa va fi în grafic pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite. În ciuda faptului că rezultatele din ultima perioadă nu au fost cele dorite, vă asigurăm că jucătorii, staff-ul şi conducerea vor rămâne uniţi, aşa cum au fost şi până acum. Avem o echipă puternică, suntem pe primul loc în România şi avem toată încrederea că CFR Cluj va rămâne în vârful fotbalului românesc. Informaţiile apărute în presă au scopul de a ne discredita, însă vom încerca să răspundem doar pe teren",s e arată în comunicatul emis de CFR Cluj.

Tot marţi, gruparea CFR Cluj a anunţat că Alin Minteuan, antrenorul formaţiei secunde, va asigura interimatul campioanei, după rezilierea contractului cu Antonio Conceicao.

"Alin Minteuan a evoluat la CFR Cluj în perioada 1993-1997 şi 2005-2009, iar după încheierea carierei de jucător a rămas în familia CFR! Multă baftă, Alin Minteuan!", a scris CFR Cluj.

Clubul CFR 1907 Cluj şi antrenorul Antonio Conceicao au ajuns la un acord privind rezilierea amiabilă a contractului.

Antonio Conceicao a preluat-o pe CFR Cluj în iulie 2018 şi a condus-o de pe bancă în 24 de partide, bifând 13 victorii, 7 remize şi 4 înfrângeri.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.