Arbitrul Cătălin Popa va arbitra meciul Dinamo - Concordia Chiajna, programat, miercuri, de la ora 16.30, restanţă din etapa a XI-a a Ligii I. Partida a fost programată iniţial la 20 septembrie.
Popa va fi ajutat de Vladimir Urzică şi Gabriel Stroe.
Rezervă va fi Marian Barbu, iar observatori Corneliu Fecioru şi Imilian Şerbănică.
Meciul Dinamo - Concordia Chiajna ar fi trebuit să aibă loc la 20 septembrie, de la ora 21.00, dar a fost amânat după o amertizare de instabilitate atmosferică deosebit de accentuată, intensificări ale vântului şi cantităţi de apă însemnate, emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie.




























