Peste 4.500 de pompieri sunt pregătiţi să intervină, zilnic, pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, stingerea incendiilor şi salvarea unor persoane, în caz de nevoie, la acest sfârşit de săptămână, când românii prăznuiesc Adormirea Maicii Domnului şi se anunţă a fi unul dintre cele mai aglomerate din această vară atât pe litoral, cât şi la munte. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) face recomandări pentru turişti şi anunţă că a dispus o serie de măsuri.
„Acest sfârşit de săptămână se preconizează a fi unul dintre cele mai aglomerate din această vară, fiind aşteptat un număr mare de persoane în special în zona de litoral, dar şi în staţiunile montane şi alte zone turistice, ceea ce poate avea drept consecinţă creşterea riscului de apariţie a evenimentelor care pot genera situaţii de urgenţă”, informează IGSU.
Potrivit sursei citate, pentru a evita evenimentele deosebite, un accent important est reprezentat de prevenirea situaţiilor care pot pune în pericol viaţa sa bunurile turiştilor. Încă de la începutul sezonului estival au fost derulate controale de prevenire la unităţi de turism şi de agrement, obiective din domeniul alimentaţiei publice, cu prioritate la cele la care se înregistrează un număr mare de turişti sau la care au fost constatate, pe timpul verificărilor anterioare, deficienţe privind securitatea la incendiu. De asemenea, s-au avut în vedere şi construcţiile sau amenajările destinate pentru organizări de concerte, festivaluri sau spectacole, târguri tematice, campinguri, tabere şcolare sau alte spaţii cu caracter sezonier.
„Numai în lunile iunie şi iulie, la nivel naţional, pompierii au desfăşurat 5.717 controale, în urma cărora au fost aplicate 16.636 avertismente şi 3.872 amenzi, în cuantum de aproape 25 milioane lei”, menţionează sursa citată.
Aceeaşi sursă informează că în urma acţiunilor de control, pentru opt obiective din judeţele Arad, Constanţa, Călăraşi, Harghita, Neamţ, Vaslui (şase obiective din categoria turism, unul din categoria alimentaţie publică - restaurant, iar unul din categoria comerţ - magazin) s-a dispus măsura complementară de oprire a funcţionării ori utilizării pentru încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu în ceea ce priveşte periclitarea vieţii ocupanţilor şi forţelor de intervenţie prin neasigurarea condiţiilor de evacuare în caz de incendiu, neechiparea cu instalaţii de detectarea, semnalizare, alarmare şi de stingere a incendiilor.
IGSU anunţă că în plan operaţional, pompierii pot interveni cu peste 4.000 de mijloace tehnice, dintre care aproape 900 echipaje de stingere, peste 110 de maşini de descarcerare, precum şi mai bine de 430 de echipaje SMURD care încadrează autospeciale pentru transport victime multiple, ambulanţe de prim ajutor şi terapie intensivă mobilă, precum şi ambulanţe pentru transport neonatologic.
„Reamintim faptul că, începând cu sfârşitul lunii iunie, pentru creşterea gradului de siguranţă a turiştilor care aleg să-şi petreacă vacanţa pe litoral, în zonele cu afluenţă mare de persoane din judeţul Constanţa, au fost operaţionalizate 24 puncte de lucru temporare, dintre care 11 încadrate cu maşini de stingere a incendiilor, 7 puncte dedicate acordării măsurilor de prim ajutor, iar 6 puncte dotate cu ambarcaţiuni şi scafandri pentru misiunile de salvare acvatică”, arată IGSU.
În privinţa unor situaţii ce pot apărea pe autostrada A2, în fiecare weekend, în perioada sezonului estival, mai multe echipaje de pompieri asigură intervenţiile în situaţii de urgenţă (inclusiv cele medicale) pe tronsoane prestabilite, cu personal şi tehnică din cadrul ISU Călăraşi, ISU Ialomiţa şi ISU Bucureşti-Ilfov. Totodată, pe drumul naţional DN 7C – Transfăgărăşan, ISU Argeş a operaţionalizat un punct de lucru temporar pe raza localităţii Arefu, încadrat cu o ambulanţă SMURD, pentru asigurarea intervenţiei rapide în zonele cu acces dificil şi trafic turistic intens.
De asemenea, având în vedere că, în contextul Sărbătorii Adormirea Maicii Domnului, în mai multe zone din ţară sunt organizate pelerinaje şi slujbe religioase unde este aşteptată participarea unui număr mare de credincioşi, pompierii vor monitoriza evenimentele respective pentru asigurarea prevenirii şi gestionării eventualelor situaţii de urgenţă care pot apărea, precizează pompierii.
Întrucât, în acest weekend, mulţi oameni aleg să îşi petreacă timpul în aer liber, pompierii reamintesc câteva reguli simple pentru evitarea situaţiilor care le pot pune viaţa în pericol.
„O primă măsură foarte importantă: Arderea miriştilor sau vegetaţiei este strict interzisă. Utilizarea focului sau prepararea hranei în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt puternic este, de asemenea, interzisă. În cazul incendiilor de vegetaţie uscată, flăcările se întind cu repeziciune pe o suprafaţă foarte mare, iar pompierii depun un efort considerabil pentru a opri propagarea arderii”, afirmă pompierii.
Potrivit acetora, o altă măsură de care oamenii trebuie să ţină cont în perioada următoare este cea referitoare la scăldat.
„Nu vă puneţi viaţa în pericol, înotaţi doar în locuri special amenajate! În această vară s-au produs multe situaţii în care curentul puternic, adâncimea apei şi teribilismul au stat la baza unui scenariu tragic. Condiţiile de înot pot fi imprevizibile în râuri, iazuri, lacuri sau în mare. Chiar şi persoanele care înoată bine pot obosi, pot avea crampe musculare sau pot fi prinse într-un curent de apă”, avertizează pompierii




























