Carmen Tocală, vicepreşedinte FIBA Europe şi membru în Boardul FIBA, a declarat joi, pentru News.ro, că va candida la preşedinţia FR Baschet, for pe care l-a condus până în 2013. Tocală este al şaselea candidat la funcţie, pentru alegerile din 15 aprilie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Am rămas în contact permanent cu toată lumea din FRB. Vreau să facem o echipă, nu doar preşedintele contează. Am suportul FIBA pentru implementarea programului, sper să facem treabă bună, dacă oamenii mă vor alege. România este membru fondator al FIBA, oficialii FIBA îşi doresc să lucrăm împreună, pentru că sunt acte normative şi administrative care trebuie implementate. Baschetul din care provin nu are rezultatele pe care ni le dorim, nu pot sta deoparte”, a declarat Carmen Tocală pentru News.ro.

Carmen Tocală (59 de ani) face parte din structurile FIBA, la nivel european este vicepreşedinte, iar la nivel mondial, membru în Boardul forului. Ea a condus FR Baschet între anii 2005-2013.

Tot joi şi-a anunţat candidatura şi Svetlana Drăguşin, fostă componentă a naţionalei, iar în prezent comisar FIBA.

Ceilalţi candidaţi la alegerile pentru funcţia de preşedinte, alegeri programate în 15 aprilie, sunt Adrian Voinescu, Virgil Stănescu, Ştefan Săndulache şi Cătălin Burlacu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.