Tenismenul canadian Denis Shapovalov, locul 14 ATP, a declarat forfait pentru al doilea grand slam al anului, French Open, din cauza unei accdientări la umăr.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Sunt trist să anunţ că, după ce am consultat echipa mea medicală, am luat decizia dificilă de a mă retrage de la Roland Garros. Din păcate, umărul meu mă deranjează de ceva vreme şi, chiar dacă examenele medicale arată bine, e mai potrivit să iau o perioadă de pauză”, a scris pe Twitter jucătorul de 22 de ani.

Anunţul lui Shapovalov este puţin surpizător, pentru că el vine la scurt timp după ce a jucat, duminică, finala turneului de la Geneva. El a fost învins, în ultimul act, cu scorul de 7-6 (6), 6-4, de norvegianul Casper Ruud.

Canadianul a participat de trei ori la Roland Garros, dar nu a trecut niciodată de turul al doilea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.