Pompierii români dislocaţi în Serbia intervin, duminică după-amiază, pentru localizarea şi stingerea focarelor de incendiu care se manifestă la litiera pădurii din apropierea localităţilor Kajtasovo şi Grebenac.
”Modulul de pompieri români, dislocat în Republica Serbia, a început misiunile de sprijin pentru protejarea localităţilor Kajtasovo şi Grebenac, în contextul incendiilor de vegetaţie şi fond forestier care se manifestă în zonă. Activitatea operaţională a început cu deplasarea personalului către cele două localităţi, iar pentru desfăşurarea intervenţiei au fost constituite două sectoare de intervenţie, câte unul în fiecare localitate, pompierii români având ca principal obiectiv limitarea propagării incendiilor şi protejarea comunităţilor”, a anunţat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).
Duminică după-amiază, echipele acţionează pentru localizarea şi lichidarea focarelor care se manifestă la nivelul litierei pădurii, în proximitatea celor două localităţi. Intervenţia presupune identificarea şi stingerea focarelor existente, precum şi supravegherea permanentă a zonelor afectate, pentru prevenirea reaprinderilor şi a extinderii incendiului.
Un elicopter Black Hawk RescEU operat de Inspectoratul General de Aviaţie şi un modul terestru format din 69 de persoane şi 15 mijloace tehnice din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi al unităţilor subordonate participă la intervenţiile pentru stingerea incendiilor de vegetaţie din Serbia. Pompierii care participă la misiune provin din judeţele Arad, Bihor, Braşov, Hunedoara, Ialomiţa, Sălaj, Sibiu, Timiş şi Vâlcea.




























