Tehnicianul FCSB, Bogdan Vintilă, a declarat, joi seară, că victoria cu Dinamo, scor 3-0, în turul semifinalelor Cupei României, este foarte importantă, mai ales că s-a gândit la suporterii care au suferit când formaţia sa pierdut sau a făcut egal.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Echipa s-a exprimat bine, jucătorii au strâns rândurile, cei cu experienţă i-au ajutat pe cei tineri. A fost o primă manşă specială, dar cei care au intrat au dovedit că merită să fie la acest club. În campionat ne jucăm şansa până la capăt. Cât matematic mai sunt şanse, avem datoria să ne batem. O victorie cu Dinamo înseamnă foarte mult pentru că m-am gândit la suporterii care au suferit când am pierdut sau am făcut egal. Cred că este un cadou foarte bun pentru Gigi Becali, de aniversarea lui, nu am vorbit cu el azi", a declarat Vintilă la Digisport.

Formaţia FCSB a învins, joi seară, cu scorul de 3-0 (1-0), echipa Dinamo, în prima manşă a semifinalelor Cupei României, meci disputat pe stadionul Dinamo.

Golurile au fost marcate de Adrian Popa ’32, Darius Olaru ’75 şi Cristian Dumitru ’82.

Meciul s-a disputat fără spectatori, parte a măsurilor legate de pandemia de coronavirus.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.