Echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ au intervenit, sâmbătă seară, după ce locatarii unui bloc din municipiul Piatra Neamţ au reclamat că simt miros puternic de gaz pe casa scării. Alimentarea cu gaz a unui apartament al cărui contor prezenta scăpări a fost oprită, fără a fi nevoie de evacuarea locatarilor.
Intervenţia a avut loc în urma unui apel primit la 112 sâmbătă, în jurul orei 18:30, prin care s-a anunţat că se simte miros de gaz într-un bloc de locuinţe de pe strada Petru Rareş din municipiul Piatra-Neamţ.
”La locul solicitării au fost alocate forţe şi mijloace de intervenţie de la Detaşamentul de pompieri Piatra-Neamţ, IPJ şi Delgaz Grid. Forţele de intervenţie au constatat că mirosul de gaz provenea de la contorul de gaz al unui apartament situat la primul etaj. S-a procedat la întreruperea alimentării cu gaz a apartamentului”, au transmis oficialii ISU Neamţ.
La faţa locului a intervenit şi o echipă a companiei furnizoare de gaze, pentru remedierea defecţiunii.
Potrivit sursei citate, nu a fost necesară evacuarea locatarilor din bloc.
