Tehnicianul FCSB, Bogdan Vintilă, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că speră ca la derbiul cu Dinamo echipa sa să facă spectactol în teren şi să câştige cele trei puncte.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Suntem în faţa unui joc important şi consider că suntem pregătiţi din toate punctele de vedere. Am observat toţi jucătorii, sunt foarte motivaţi şi încărcaţi pentru o victorie. Este necesară, mental, şi pentru clasament. Vom întâlni o echipă de tradiţie, va fi un joc în care cu siguranţă va fi spectacol în tribune şi ne dorim ca şi pe teren noi să facem spectacol, să câştigăm cele trei puncte. Aşa cum am spus, jucătorii sunt pregătiţi, îi simt că sunt montaţi pentru acest joc. Vom aborda jocul cu o mobilitate mai mare în atac. Poţi să desfaci apărările cu un atacant de careu, dar din păcate nu-l avem. La meciul cu Clinceni am ratat foarte mult, dar asta nu este o problemă. Aşa cum în ultimele trei etape am jucat fără atacant şi puteam să marcăm, la fel se putea întâmpla şi acum. La Dinamo, forţa grupului poate decide meciul. Noi trebuie să câştigăm, e simplu. Doar la asta trebuie să ne gândim. Într-un asemenea meci motivarea vine de la suporteri, ei dau un plus de energie. Sunt sigur că vor fi prezenţi în număr foarte mare. Emoţii sunt, dar nu ştiu dacă suplimentare", a declarat Vintilă, conform digisport.ro.

Derbiul Dinamo - FCSB are loc, duminică, de la ora 20.00, în etapa a XXV-a a Ligii I.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.