Antrenorul CS Universitatea Craiova, Cristiano Bergodi, a declarat că se teme de meciul cu Academica Clinceni, doarece formaţia pregătită de Ilie Poenaru se apără bine şi este greu de desfăcut.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Vineri, va fi un meci foarte dificil, ca în fiecare etapă din acest campionat. Vom întâlni o echipă bună, o echipă care, din ceea ce am văzut, din ceea ce am analizat, se apără bine şi joacă pe contraatac şi dovada a fost când a jucat cu FCSB, meciul trecut. FCSB este de asemenea o echipă care joacă bine, cu jucători valoroşi, dar s-a chiunuit până în minutul 86. Astfel, nu ne va fi uşor. Ne-am pregătit bine, ca de obicei în acest campionat şi vom face un meci frumos din toate punctele de vedere. E foarte importantă o victorie, dar mi-ar plăcea ca şi jocul să fie mai bun decât cu Dinamo. Academica este o echipă cu un antrenor tânăr, care deja a făcut o minune anul trecut, când a salvat-o de la retrogradare, chiar dacă era o nou-promovată. Ne va fi foarte greu, e o echipă betonată în defensivă şi ne va fi greu să-i desfacem, trebuie să avem răbdare. (n.r. - despre posibilitatea a avea cât mai multe victorii consecutive) Am căpătat experienţă, entuziasm, moral, dar sigur vor veni şi momente mai grele. Mai devreme sau mai târziu va veni şi un eşec sau o remiză, e normal în fotbal. Faptul că am obişnuit suporterii noştri cu aceste şapte victorii e bine, e un parcurs extraordinar, dar nu trebuie să ne mulţumim cu puţin, campionatul este foarte, foarte lung. Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ, să fim o echipă modestă şi umilă şi să respectăm orice echipă pe care o vom întâlni. Sincer, mi-e frică de acest meci, pentru că am văzut că e o echipă greu de desfăcut. Repet, FCSB s-a chinuit până în ultimele trei, patru minute. Vom avea o strategie diferită faţă de meciul cu Dinamo. Băieţii au maturitate în joc, chiar dacă echipa nu joacă cine ştie ce, strălucitor. Titlul sau menţinerea pe locurile fruntaşe în clasament se obţine cu pragmatism pe teren. Dacă eşti naiv, poţi să joci cât vrei de bine, dar nu câştigi dacă nu eşti pragmatic în faţa porţii şi în apărare", a declarat Bergodi, într-o conferinţă de presă.

Întrebat dacă pandemia de coronavirus poate influenţa lupta la titlu, Bergodi a răspuns: "Trebuie să ţinem cont de această boală. Din punct de vedere sportiv, dacă pierzi 3-4 jucători importanţi e foarte greu să joci la un nivel important. Noi am făcut tot ce trebuie din punct de vedere al restricţiilor. Am avut până acum doi jucători infectaţi, sperăm că suntem toţi negativi pentru acest meci şi pentru cel cu Hermannstadt. Va câtări mult acaestă boală."

Meciul CS Universitatea Cariova - Academica Clinceni va avea loc, vienri, de la ora 21.00, în etapa a VIII-a a Ligii I.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.