Begu s-a calificat în turul doi la Miami Open, unde o va întâlni pe Sabine Lisicki

Jucătoarea Irina-Camelia Begu, locul 35 WTA, s-a calificat, miercuri, în turul doi al turneului de categorie Premier Mandatory de la Miami (SUA), după ce a trecut de Maria Sakkari (Grecia), jucătoare venită din calificări şi poziţia 131 mondială, scor 6-1, 6-3.

Meciul a durat o oră şi 20 de minute.

În turul doi, Irina-Camelia Begu (25 de ani) va juca în compania germanei Sabine Lisicki, locul 37 mondial şi cap de serie 29, care a avut bye în runda inaugurală.

Begu şi Lisicki s-au mai întâlnit de trei ori, de fiecare dată impunându-se sportiva germană.

Pentru accederea în turul doi la Miami, Begu va primi 19.530 de dolari şi 35 de puncte WTA.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră