Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, l-a criticat pe antrenorul Mihai Teja, spunând că i se par jucătorii nepregătiţi. El l-a contrazis pe tehnicianul care a văzut o atitudine bună la jucătorii FCSB în meciul cu CFR Cluj.
"(n.r. - speranţele la titlu) Mici, dar există, foarte mici. Mai sunt şanse pentru că Viitorul e la luptă cu Craiova pentru locul 3, pentru cupele europene. Mă bazez pe Viitorul şi pe Craiova, care trag pentru locul 3. Spun slabe, pentru că nu jucăm noi. Ei (n.r. - CFR Cluj) au fost prea proşti, azi. Dacă intrau să câştige meciul, ne băteau de ne uscau. Ei în a doua repriză şi-au dat seama. <Stai, mă, că ăştia nu vor, vor să-i batem.> CFR au fost proşti, ne dădeau două, trei dacă jucau. Ei au jucat cu o echipă adormită, lentă, liniştită, parcă erau toţi amorţiţi. Aş fi vrut atitudine, că spunea el, Mihai Teja, că, domne, am avut atitudine. Unde a fost? Că eu nu am văzut atitudine. Cum să câştigi dacă tu nu ai avut un corner într-o repriză? Nu poţi să câştigi, dacă nu ai un corner într-o repriză înseamnă că tu nu joci, nu ai niciun atac. Noi, adormiţi, fără curaj, nu avem jucători de anvergură. Junior Morais a fost, da, mi-a plăcut de el. Filip, fricos, nu am văzut atâta frică, e meseria voastră, mă, tată? Eu cred că nu au curaj sau nu sunt bine antrenaţi, nu ştiu, nu-mi pot să-mi dau seama. Sepsi trebuia să ne bată pe noi, dar au fost şi ei şchiopi. Ce, aia e posesie? Ia-o Planici, ia-ţi-o Cristea, dă-o înapoi la Bălgrădean, ia-o Planici, ia-o Cristea înapoi, ia-o Texeira, ia-o şi tu, Filip. Asta e posesie? E posesie când faci posesie, acolo, în 20 de metri şi mai ai câte-o ocazie, cum face Barcelona. Nu e posesie când ne plimbăm cu mingea stânga, dreapta, ăsta nu e fotbal. E posibil să-şi revină, dar ce am jucat cu Sepsi, ce am jucat în seara asta, noi n-avem cum. E posibil să fi făcut antrenamente foarte tari şi norocul nostru să le fi făcut tari şi am scăpat cu bine, că Sepsi trebuai să ne bată dacă întâlneam o echipă bună. Şi astă seară, norocul nostru că ei au vrut un egal, că în a doua repriză au zis <ăştia-s prea slabi, hai să-i batem!>. S-au trezit târziu, trebuia din prima să ne bată şi era gata campionatul. Dacă au fost proşti? Bate-i dacă... De ce vrei egal? Bate-i, că dorm toţi! Pe ce s-a jucat nu meritam să pierdem. Meritam dacă jucau. Au fost ei proşti, că n-au jucat, am avut noroc. Teixeira a a zis că am avut obiectivul să nu luăm gol. Eu ştiu ce le-a zis Teja, sunt antrenor eu? E posibil să le fi zis să nu luăm gol, cu alte cuvinte să mai fim în cărţi. Vedem dacă a fost tactica bună la final. Poate greşesc eu şi are dreptate el, Mihai Teja. El, Teja, va rămâne sută la sută. Oricum, locul doi nu ni-l mai poate lua nimeni. I-am spus lui MIhai şi că dacă luăm campionatul, n-avem noi echipă de LIga Campionilor, nici de Europa League. Şi nu vorbesc la supărare. Tot aduc jucători şi nu se încropeşte. Nu-mi mai trebuie jucători străini. Asta e echipa, o să mai aduc doi, trei jucători. Asta e valoarea noastră. Fac şi eu după câţi bani am", a declarat Becali, la DigiSport.
Omul de afaceri l-a lăudat pe fiul lui Gheorghe Hagi, Ianis, şi i-a promis că va dansa împreună cu el dacă va ajuta FCSB să câştige titlul, învingând pe CFR Cluj.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
6 iunie - Maratonul Energiei
"Abia acum, după meciul de aseară, zic şi eu că Ianis va ajunge mare fotbalist. Execuţiile alea şi nu golul, pasul pe care i l-a dat lui ăla, lui Ganea, mi-a plăcut mai mult decât golul. O să-l rog pe Ianis, dacă face un rezultat bun cu CFR, o să joc şi eu pamporea cu el. O să jucăm pamporea amândoi dacă iau campioantul. Ştiu că Ianis o să ne facă campioni. Pampore e dansul pe care-l dansează el în vestiar. Aşa se numeşte, pamporea. Dacă ne bate pe noi, el să danseze pamporea şi eu să plâng. Nu poţi să-l iei pe Ianis când dă golul ăsta. Dacă l-aş avea eu, aş cere 50 de milioane pe el. Gică-l dă cu două, trei, dar eu fără 50 nu discutam", a precizat el.
Liderul CFR Cluj a remizat, duminică seară, pe teren propriu, scor 0-0, cu a doua clasată, FCSB, într-un meci din etapa a cincea a play-off-ului Ligii I.
Clujenii au 38 de puncte, iar FCSB are 35. Pe locul trei este Universitatea Craiova, cu 30 de puncte.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.