Malcolm Hill, component al naţionalei SUA, este ultimul transfer al campioanei U BT Cluj. Hill a evoluat şi în NBA sau G League.
În vârstă de 31 de ani, Hill joacă pe poziţiile 2-4.
După cariera din NCAA, cu Universitatea Illinois Fighting Illini (2013-2017), Malcolm Hill a evoluat la nivel de profesionism la Star Hotshots (Filipine), iar apoi a făcut pasul în Europa, la Telekom Baskets Bonn şi MHP Riesen Ludwigsburg.
A continuat în Liga VTB, la Astana Tigers, dar şi la Hapoel Ierusalim.
Din 2021 s-a întors în SUA, în G League şi în NBA, la Atlanta Hawks şi Chicago Bulls, respectiv la New Orleans Pelicans sau Philadelphia 76ers, în presezon.
"Prestaţiile din G League i-au adus lui Hill vestea convocării în echipa Statelor Unite ale Americii pentru fereastra de calificări din februarie-martie, în vederea participării la Campionatul Mondial din 2027. Malcolm a intrat pe parchet în duelurile cu Republica Dominicană şi Mexic, înscriind 5 puncte, respectiv 18 puncte", transmite U BT Cluj.
"Un jucător în care eu îmi pun mari speranţe. Îmi doresc să fie unul din cei mai importanţi jucători atât de la noi, cât şi din BKT EuroCup. Îl urmăresc de foarte mulţi ani şi mi l-am dorit încă de când juca la Astana, Hapoel sau Ludwisburg, însă nu am avut posibilitatea atunci să îl luăm.
Este un jucător polivalent, care poate juca pe mai multe poziţii şi, din feedback-ul pe care îl am de la antrenorii lui din G League şi din Europa, este un jucător care înţelege ce înseamnă să câştigi şi nu este egoist absolut deloc. Mă bucur că a acceptat să vină la Cluj şi îmi doresc să ne ajute să avem succes împreună", a precizat şi antrenorul Mihai Silvăşan.
Malcolm Hill este al cincilea jucător transferat în vara aceasta de campioană, după Bobe Nicolescu, Otis Livingston II, Jaylin McCreary şi Dušan Beslać.




























