Campioana Sepsi Sfântu Gheorghe a fost învinsă şi miercuri, în deplasare, de formaţia Galatasaray Istanbul, şi a ratat calificarea în grupele Euroligii, urmând a continua parcursul european în grupele FIBA EuroCup.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Galatasaray s-a impus la scor şi în retur, cu 86-46 (47-18), după ce în tur a câştigat cu 81-48.

În turul preliminar joacă 10 echipe pentru cinci locuri disponibile în grupele Euroligii. Partidele vor avea loc în 17 şi 24 septembrie, tur-retur.

Galatasaray s-a calificat în grupa B, unde se află deja Beretta Famila Schio (Italia), Sopron Basket (Ungaria) şi Flammes Carolo Basket (Franţa). Meciurile din grupe vor începe în 8 octombrie.

La rândul său, campioana României va continua în grupele EuroCup, cu Kangoeroes Basket Mechelen (Belgia), GEAS Basket (Italia) şi învingătoarea duelului dintre KSC Szekszárd şi DSK Brandys (grupa D).

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.