Ministerul Agriculturii vrea să dubleze fondurile pentru sprijinirea fermierilor afectaţi de creşterea preţurilor la îngrăsăminte în contextul crizei din Orientul Mijlociu

Ministerul Agriculturii vrea să dubleze fondurile pentru sprijinirea fermierilor afectaţi de creşterea preţurilor la îngrăsăminte în contextul  crizei din Orientul Mijlociu

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) vrea să dubleze fondurile pentru sprijinirea fermierilor afectaţi de creşterea preţurilor la îngrăsăminte în contextul crizei din Orientul Mijlociu, propunând suplimentarea alocării de 29,97 milioane de euro din fonduri europene cu o sumă similară, însă, de la bugetul de stat. Sprijinul ar urma să se acorde producătorilor agricoli eligibili, pe baza suprafeţelor determinate de APIA pentru plată în anul 2026 şi a documentelor care atestă achiziţia de îngrăşăminte în perioada 28 februarie -15 octombrie 2026.

„Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat în transparenţă decizională proiectul de Hotărâre a Guvernului privind acordarea unui sprijin financiar de urgenţă în agricultură pentru compensarea creşterii preţurilor la îngrăşăminte în anul 2026, în contextul crizei din Orientul Mijlociu...(...) România beneficiază de o alocare din fonduri europene în sumă de 29.977.500 euro, iar MADR propune suplimentarea acesteia cu o contribuţie echivalentă de la bugetul de stat. Astfel, valoarea totală a sprijinului propus ajunge la 59.955.000 euro, respectiv aproximativ 314,37 milioane de lei”, arată, marţi, MADR într-un comunicat de presă.
Măsura transpune la nivel naţional prevederile Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2026/1894 al Comisiei din 27 iulie 2026 şi are ca obiectiv sprijinirea fermierilor din sectorul vegetal afectaţi de creşterea costurilor de producţie.
 „Creşterea preţurilor la îngrăşăminte şi a costurilor de producţie pune o presiune uriaşă pe fermierii din sectorul vegetal. În acest context, venim în sprijinul lor cu această măsură, prin care propunem dublarea sumei provenite din fonduri europene, printr-o contribuţie egală de la bugetul de stat. Scopul este să reducem efectele situaţiei actuale asupra stabilităţii economice a fermelor şi să îi sprijinim pe fermieri să îşi continue activitatea”, a declarat  Tánczos Barna, ministru interimar al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Sprijinul financiar de urgenţă şi culturile pentru care se acordă are următoarele valori: Grâu: 17,16 euro/ha, echivalentul sumei de 90 lei/ha; Porumb: 15,69 euro/ha, echivalentul sumei de 82,25 lei/ha;
Floarea-soarelui: 14,78 euro/ha, echivalentul sumei de 77,50 lei/ha; Rapiţă: 14,78 euro/ha, echivalentul sumei de 77,50 lei/ha; Cartof: 28,61 euro/ha, echivalentul sumei de 150 lei/ha; Sfeclă de zahăr: 28,61 euro/ha, echivalentul sumei de 150 lei/ha; Legume în câmp: 52,45 euro/ha, echivalentul sumei de 275 lei/ha; Legume în solarii: 76,29 euro/ha, echivalentul sumei de 400 lei/ha; Legume în seră: 100,60 euro/ha, echivalentul sumei de 527,50 lei/ha.
Beneficiarii sunt fermierii din sectorul vegetal - producători agricoli persoane fizice; producători agricoli persoane fizice autorizate, constituite în temeiul prevederilor OUG 44/2008; producători agricoli persoane juridice, constituite în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 36/1991.
Pentru acordarea sprijinului, fermierii trebuie să prezinte bon fiscal şi/sau factură pentru achiziţia de îngrăşăminte, documentele urmând să fie verificate de APIA, precizează MADR.
Cererile vor putea fi depuse la centrele APIA în termen de 15 zile lucrătoare de la începerea perioadei de depunere, respectiv începând cu a cincea zi de la intrarea în vigoare a actului normativ.
Plăţile se vor efectua după finalizarea verificărilor privind îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate, dar nu mai târziu de 28 februarie 2027.
Proiectul de Hotărâre de Guvern poate fi consultat integral pe site-ul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), în secţiunea Transparenţă decizională, arată MADR.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră