Doi miniştri din fostul guvern naţionalist al lui Viktor Orbán, suspectaţi separat de deturnarea a milioane de euro din fonduri publice şi de primirea de mită în valoare de alte milioane, au fost reţinuţi la câteva ore după ce deputaţii maghiari au votat ridicarea imunităţii lor, relatează „The Guardian”.
Procurorii au declarat marţi că Balázs Hankó, ministrul culturii din guvernul lui Orbán şi în prezent deputat al partidului Fidesz al fostului prim-ministru, a fost reţinut luni seara. Hankó este suspectat de deturnare de fonduri. Acesta a negat orice faptă ilegală.
Miklós Seszták, deputat din partea partidului KDNP, aliat al Fidesz, care a ocupat funcţia de ministru al dezvoltării naţionale între 2014 şi 2018, a fost, de asemenea, reţinut luni în cadrul unei anchete privind presupuse fapte de mită. Şi el a negat orice faptă ilegală.
„Ieri a fost o zi importantă”, a declarat marţi prim-ministrul Ungariei, Péter Magyar. Partidul său, Tisza, a obţinut o victorie zdrobitoare la alegerile din aprilie, promiţând să investigheze presupusele cazuri de corupţie şi abuz în serviciu din timpul celor 16 ani de guvernare ai lui Orbán.
„După decenii de minciuni, pentru prima dată, multe milioane de maghiari au putut vedea ce înseamnă cu adevărat o schimbare reală de regim şi egalitatea în faţa legii”, a spus Magyar pe reţelele sociale. „Ungaria nu mai este o ţară unde lipsesc consecinţele”, a adăugat el.
Arestările au avut loc la câteva ore după ce, luni, parlamentul Ungariei a votat suspendarea imunităţii lui Hankó şi Seszták – dar şi a lui Magyar, care ceruse ridicarea imunităţii sale pentru a se putea disculpa de ceea ce el a numit o „denigrare”.
Aceste anchete privind corupţia care îi vizează pe miniştrii din era Orbán sunt primele îndreptate împotriva unor personalităţi de rang înalt din fostul guvern.
MAGYAR ARE PROPRIILE PROBLEME CU LEGEA
Magyar, între timp, este acuzat că a smuls un telefon din mâna unui bărbat care îl filma într-un club de noapte în 2024 şi l-a aruncat în Dunăre. Prim-ministrul a negat că fapta sa ar constitui furt şi a calificat cazul, care implică o cerere de despăgubiri în valoare de 300 de euro, drept o „farsă”. El a afirmat că îşi asumă responsabilitatea pentru acţiunile sale, dar a negat că ar fi comis o infracţiune şi a criticat procurorii pentru că „amestecă” cazurile de corupţie ale foştilor miniştri cu „o tentativă de denigrare politică”.
Magyar a afirmat în repetate rânduri că, în ultimii ani, corupţia şi deturnarea fondurilor publice au costat Ungaria între 8% şi 10% din PIB-ul său sub guvernele succesive conduse de Orbán. Fostul premier a negat în repetate rânduri că ar fi permis corupţia endemică şi furtul flagrant de bani publici pe parcursul a mai bine de un deceniu şi jumătate la putere.
Procurorii susţin că Hankó a coordonat deturnarea ilegală a 17,3 miliarde de forinţi (47 de milioane de euro) din fondurile publice ale Fondului Naţional Cultural al Ungariei (NKA), direcţionând banii către artişti şi grupuri cu legături cu Fidesz şi finanţând campania electorală a partidului pentru alegerile din 2026.
„Am conştiinţa curată, acesta este un proces-spectacol politic”, a declarat Hankó într-o transmisiune video în direct pe pagina de Facebook a lui Orbán, cu puţin timp înainte de arestarea sa.
În iulie, poliţia a efectuat o descindere la sediile partidului Fidesz şi a confiscat serverele de internet ale partidului în legătură cu presupuse „delapidări şi alte infracţiuni” la NKA, ceea ce l-a determinat pe Orbán să acuze autorităţile că desfăşoară o anchetă falsă pentru a face partidul său „neviabil din punct de vedere legal”.
Procurorii îl suspectează, de asemenea, pe Seszták că ar fi acceptat mită şi comisioane ilegale în valoare de peste 12 miliarde de forinţi (32,6 milioane de euro) în legătură cu achiziţiile de vehicule efectuate de compania naţională de autobuze din Ungaria, precum şi cu proiecte de construcţii publice. Cazul se concentrează pe achiziţionarea de autobuze second-hand la preţuri presupus umflate.
PRIMELE PATRU CAZURI DE CARE SE OCUPĂ OFICILUL ANTICORUPŢIE NOU ÎNFIINŢAT
Separat, Oficiul Naţional pentru Protecţia şi Recuperarea Bunurilor din Ungaria, organismul anticorupţie înfiinţat de guvernul lui Magyar ca parte a campaniei sale de combatere a corupţiei, a anunţat luni primele patru cazuri pe care intenţionează să le abordeze.
Primul se referă la „vânzarea de relaţii politice pentru obţinerea permiselor de şedere în scopul angajării”, a precizat organismul într-un comunicat, iar al doilea caz vizează presupusa corupţie legată de cheltuielile consiliului local pentru întreţinerea parcurilor şi serviciile de catering public.
Al treilea caz implică „o companie de stat şi investiţii ale statului” şi are legături cu Dániel Jellinek, un magnat imobiliar şi unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din Ungaria, se arată în comunicat.
Firma imobiliară condusă de Jellinek a declarat că acesta va coopera pe deplin cu autorităţile. „Poziţia noastră fermă este că domnul Jellinek nu a comis nicio infracţiune în legătură cu această chestiune. Suntem încrezători că ancheta va confirma acest lucru şi că procedurile împotriva sa vor fi în curând clasate”, se arată într-un comunicat emis luna aceasta.




























