Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, în contextul votului de miercuri din Parlament pentru Guvernul Siegfried Mureşan, că e momentul ca această criză să se încheie şi e momentul ca partidele să privească dincolo de gardul de partid, la interesul naţional. Alegerile anticipate nu sunt o soluţie, a mai spus preşedintele, el dând asigurări că, indiferent de ce se va întâmpla, România îşi va păstra traiectoria financiară, pentru că există consens politic pe chestiunea asta.
"E momentul ca această criză să se încheie. Criză politică. E momentul ca partidele să privească dincolo de gardul de partid, să privească la interesul naţional", a spus preşedintele într-o scurtă declaraţie de presă.
"Alegerile anticipate nu sunt o soluţie. Dimpotrivă, ar fi o continuare a instabilităţii şi a neîncrederii - şi a cetăţenilor români şi a pieţelor financiare", a adăugat şeful statului.
"Indiferent de ce se va întâmpla, România îşi va păstra traiectoria financiară. Există consens politic pe chestiunea asta. Asta e declaraţia pe care am vrut să o fac", a mai spus preşedintele.




























