ATP şi ITF au anunţat, vineri, că au prelungit până la 31 iulie suspendarea competiţiilor, măsură luată din cauza pandemiei de coronavirus.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În aprilie, ATP şi WTA anunţau suspendarea turneelor până la 13 iulie, iar vineri WTA a precizat că încă patru turnee nu vor avea loc, între care şi cel de la Bucureşti, şi că o decizie în privinţa competiţiilor din ultima parte a iunii iulie urmează să fie luată.

Turneele ATP de la Hamburg, Bastad, Newport, Los Cabos, Gstaad, Umag, Atlanta şi Kitzbuhel nu vor avea loc conform programului.

“Din cauza incertitudinilor cu privire la pandemia Covid-19, vă anunţăm cu regret decizia noastră de prelungire a suspendării circuitului. Analizăm în continuare toate opţiunile, în eforturile de a relua circuitul cât de curând posibil, când se va putea relua în siguranţă. Analizăm inclusiv fezabilitatea reprogramării turneelor mai târziu în acest sezon ”, a anunţat preşedintele ATP, Andrea Gaudenzi.

ITF a anunţat că sunt suspendate toate evenimentele sale până la 31 iulie.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.