Finalista Ligi Europa Arsenal Londra a încercat să obţină transferul portarului Ionuţ Radu de la Genoa, însă Inter Milano, care are o opţiune de răscumpărare a internaţionalului român de tineret, s-a opus acestei tranzacţii, informează presa italiană.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"El este jucătorul clubului Genoa şi mai are un contract pentru doi ani. Inter are un drept de răscumpărare, dar depinde numai de ei dacă îşi exercită acest drept, iar noi vom asculta de ei. În aceste condiţii, jucătorul rămâne în Liguria, chiar dacă afecţiunea pe care o are băiatul pentru Inter este foarte mare. Au fost multe echipe interesate de el, cum ar fi Olympique Lyon. Recent, a fost o încercare de la Arsenal. Este un jucător foarte interesant, ţinând cont că a crescut mult din toate punctele de vedere", a declarat Crescenzo Cecere, impresarul jucătorului, pentru fcinternews.it.

Potrivit passioneinter.com, Inter Milano a blocat transferul lui Radu la Arsenal Londra, echipă ce îl dorea pe român ca înlocuitor al lui Petr Cech.

Gruparea din Milano nu doreşte să-l readucă acum pe Radu pe Giuseppe Meazza, deoarece ar fi doar rezerva lui Samir Handanovici. În acelaşi timp, Inter nici nu vrea ca portarul naţionalei de tineret a României să iasă din sfera de influenţă "nerazzura", printr-un transfer definitiv la un alt club. În aceste condiţii, cel mai bine pentru Radu este să continue un sezon la Genoa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.