G20 începe sub presiunea datoriilor globale. Bessent: ”Singura cale este să creştem”

G20 începe sub presiunea datoriilor globale. Bessent: ”Singura cale este să creştem”

Miniştrii de Finanţe şi guvernatorii băncilor centrale din G20 şi-au început luni reuniunea de două zile din Asheville, Carolina de Nord, cu un mesaj concentrat pe relansarea creşterii economice, într-un moment în care datoriile uriaşe, războiul cu Iranul, inflaţia şi tensiunile comerciale sporesc incertitudinea la nivel mondial, potrivit CNBC.

Secretarul american al Trezoreriei, Scott Bessent, a pus problema datoriei în centrul mesajului său de deschidere.

”Lumea este inundată de datorii, iar singura modalitate de a ieşi din această situaţie este să creştem”, a declarat Bessent înaintea reuniunii.

Mesajul este cu atât mai important pentru Washington cu cât datoria publică a SUA a depăşit recent 40.000 de miliarde de dolari, iar randamentele obligaţiunilor americane pe termen lung au urcat la cele mai ridicate niveluri din aproape două decenii.

Preşedintele Rezervei Federale, Kevin Warsh, a prezentat la rândul său o perspectivă optimistă, afirmând că economia mondială intră într-o perioadă de ”creştere seculară”, susţinută de un val global de investiţii.

”Dacă ar fi să caracterizez acest moment, aş spune că asistăm la o explozie globală a investiţiilor”, a spus Warsh.

Bessent îşi apără intervenţiile pe piaţa obligaţiunilor

Politica Trezoreriei americane pe piaţa datoriei a devenit una dintre temele reuniunii. Bessent a apărat decizia administraţiei Trump de a majora puternic răscumpărările de obligaţiuni guvernamentale, după ce investitorul Stanley Druckenmiller a calificat măsura drept o greşeală.

Bessent a susţinut că piaţa americană a obligaţiunilor a avut performanţe mai bune decât alte pieţe de profil de la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă.

Randamentele ridicate nu reprezintă neapărat o situaţie alarmantă nici în opinia directorului general al Goldman Sachs, David Solomon. Acesta a declarat la Asheville că nivelurile actuale trebuie analizate în contextul perspectivelor de creştere şi al viitoarelor decizii de politică fiscală.

Iranul şi tarifele complică agenda G20

Reuniunea are loc însă într-un context economic dificil. Războiul cu Iranul continuă să afecteze economia mondială, iar Bessent a indicat că Washingtonul doreşte să lase conflictul în urmă, în timp ce încearcă să intensifice presiunea economică asupra Teheranului.

În acelaşi timp, politica tarifară a administraţiei Trump rămâne o sursă majoră de incertitudine. După ce Curtea Supremă a anulat o parte dintre tarifele impuse anterior, Casa Albă a continuat să introducă noi taxe vamale, inclusiv tarife de 50% pentru numeroase produse canadiene.

În pofida acestor tensiuni, mesajul transmis de Washington în prima zi a G20 este că investiţiile şi accelerarea creşterii economice trebuie să devină principala soluţie pentru povara tot mai mare a datoriilor.

La reuniunea de la Asheville participă şi lideri importanţi ai mediului de afaceri, printre care CEO-ul JPMorgan, Jamie Dimon, directorul Goldman Sachs, David Solomon, şi CEO-ul Eli Lilly, Dave Ricks.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră