Clubul Arsenal Londra l-a scos din lot pe atacantul gabonez Pierre-Emerick Aubameyang şi i-a retras banderola de căpitan, din cauza unor acte de indisciplină, informează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Am fost foarte consecvenţi în faptul că anumite reguli nu sunt negociabile în cadrul echipei. Astăzi, el nu este suficient de preocupat de linia de conduită pe care ne-am stabilit-o", declara, săptămâna trecută, antrenorul Mikel Arteta, explicând scoterea din lot a jucătorului pentru meciul cu Southampton.

"După ultima sa abatere disciplinară, de săptămâna trecută, Pierre-Emerick Aubameyang nu va mai fi căpitanul echipei şi nu va fi în lot pentru meciul împotriva formaţiei West Ham", a explicat clubul, marţi, într-un comunicat. Arsenal o întâlneşte pe West Ham United, miercuri seară, de la ora 22.00, în etapa a XVII-a din Premier League.

"Ne aşteptăm ca toţi jucătorii noştri, în special căpitanul nostru, să respecte regulile şi obiceiurile asupra cărora ne-am pus de acord", adaugă clubul londonez, fără a preciza cine va purta banderola miercuri seară.

Potrivit The Athletic, Aubameyang s-a întors cu întârziere dintr-o vizită în Franţa, săptămâna trecută, iar carantina de 48 de ore impusă la întoarcerea sa din cauza Covid-19 l-a făcut să rateze un antrenament.

În martie, antrenorul lui Arsenal, Mikel Arteta, a ales să nu-l ia în considerare pe Aubameyang pentru un derbi împotriva echipei Tottenham, deoarece a sosit târziu la reunirea dinaintea meciului.

Aubameyang a primit banderola de căpitan în 2019, după ce i-a fost retrasă lui Granit Xhaka, care a făcut gesturi obsecene la adresa suporterilor care îl fluierau, în timpul schimbării sale la meciul cu Crystal Palace.

Pierre-Emerick Aubameyang a condus echipa Arsenal la ultimul trofeu câştigat, Cupa Angliei 2020, marcând o atât în semifinale, cât şi în finală, dar statisticile sale s-au înrăutăţit după prelungirea contractului cu trei ani, care l-a făcut unul dintre jucătorii cel mai bine plătiţi din Premier League ( 21 de milioane de euro pe an).

El a marcat doar zece goluri în campionat, în sezonul trecut, în care Arsenal a terminat pe locul 8, în timp ce în acest sezon are patru goluri şi o pasă decisivă, în 14 apariţii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.