Portarul Giedrus Arlauskis a declarat, luni seară, că finala campionatului a fost ultimul său meci pentru CFR Cluj. El a recunoscut că s-a certat în deseori rânduri cu antrenorul Dan Petrescu şi a subliniat că îi "plânge inima" la despărţirea de România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Gata, am încheiat cu CFR. Plec, a fost ultimul meci. Mă bucur pentru gladiatorii mei. Prin ce am trecut noi, doar cu acest vestiar se putea, a fost cel mai greu titlu. A fost foarte greu, stăteam şi ne gândeam, renunţăm sau nu...împreună cu Marian Copilul, cu Mister...doi nebuni...am ştiut ce vrem, mereu ne-am certat...aşa că...i-am spus: indiferent cât de cocoşaţi suntem, ştim ce vrem, hai să luăm ce e al nostru. După trei ani e timpul să ne despărţim, fiecare pe drumul lui. România este a doua casă a mea, e greu să plec, am avut parte de oameni deosebiţi, în special de Marian Copilu. Plec cu zâmbetul pe buze, dar inima plânge", a declarat Arlauskis.

Formaţia CFR Cluj a câştigat al treilea titlu consecutiv de campioană a României, al şaselea din istorie, luni seară, după ce a învins, în deplasare, cu scorul de 3-1 (1-1), echipa Universitatea Craiova, în ultima etapă a play-off-ului ediţiei 2019/2020 a Ligii I, meci disputat în sistem de finală. Partida s-a disputat ca o finală ca urmare a unei decizii a Comitetului Executiv al FRF. Dacă după două reprize era egalitate, s-ar fi trecut la prelungiri şi eventual la lovituri de departajare.

CFR Cluj a mai câştigat titlul în 2008, 2010, 2012, 2018 şi 2019.

La Craiova, CFR Cluj a revenit de la 0-1, după ce craiovenii au deschis scorul prin Nistor ’10. Pentru clujeni au marcat apoi Vinicius ’36, Boli ’56 şi Deac ’77 (penalti).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.