A fost depusă în Parlament Legea privind instituirea Sistemului naţional de notificare a excavaţiilor în zona de protecţie şi de siguranţă a reţelelor de gaze naturale „Sapă Sigur”

A fost depusă în Parlament Legea privind instituirea Sistemului naţional de notificare a excavaţiilor în zona de protecţie şi de siguranţă a reţelelor de gaze naturale „Sapă Sigur”

A fost depusă în Parlament Legea privind instituirea Sistemului naţional de notificare a excavaţiilor în zona de protecţie şi de siguranţă a reţelelor de gaze naturale „Sapă Sigur”, un pas esenţial pentru modernizarea modului în care România gestionează lucrările de excavare din proximitatea infrastructurii energetice naţionale, al cărui iniţiator este deputatul PNL Sebastian Burduja. Proiectul de lege are drept obiectiv reducerea cu cel puţin 50% a incidentelor - accidente, avarii, explozii şi întreruperi ale alimentării cu energie cauzate de lucrări executate fără informaţii complete, în următorii 5 ani şi poate fi considerat „moment zero” pentru siguranţa infrastructurii critice.

Costul estimat al sistemului este de aproximativ 54 de milioane de lei pe cinci ani, acoperit din bugetele MDLPA, ADR şi ANRE şi din fonduri europene şi se aşteaptă o rată de conformare de cel puţin 75% pentru următorii trei ani. Legea "Sapă Sigur" înseamnă prevenţie, responsabilitate şi digitalizare în serviciul siguranţei publice. Înseamnă, România, ţară europeană!

Deputatul PNL Sebastian Burduja a depus în Parlament Legea Sapă Sigur. Iniţiativa a fost semnată de un grup de deputaţi şi senatori de la toate partidele şi creează un sistem naţional digital pentru lucrările de excavaţie din apropierea conductelor de gaze. Înainte să intre excavatorul, operatorul reţelei marchează traseul pe teren şi predă amplasamentul constructorului.

"Pe 17 octombrie 2025, o explozie a distrus etajele 5 şi 6 ale unui bloc din cartierul bucureştean Rahova. Trei oameni au murit, printre ei o femeie însărcinată, iar 15 au fost răniţi. Potrivit procurorilor, gazul s-a scurs prin două fisuri ale conductei subterane care alimenta blocul, a migrat prin sol şi s-a adunat în subsol. Lângă ţeava fisurată, anchetatorii au găsit un cablu electric ars. Rahova a arătat cât de puţin ştim despre ce se află sub străzile noastre. Iar Rahova nu este un caz izolat. Estimările din sector arată peste 150 de incidente pe an provocate de săpături în apropierea conductelor de gaze. În aprilie 2026, la Rucăr, un excavator a avariat o conductă, iar 100 de oameni au fost evacuaţi. În mai 2025, pe Şoseaua Chitilei din Bucureşti, o firmă care făcea foraje a lovit o conductă şi aproape 3.000 de consumatori au rămas fără gaze", arată iniţiatorul.

Legea 123/2012 interzice deja săpăturile fără avizul operatorului în zona de protecţie a conductelor. Regula nu are însă instrumentele prin care să fie respectată: nu există o hartă publică a zonelor de protecţie, nu există un canal unic prin care constructorul şi operatorul să comunice, iar verificarea depinde de iniţiativa fiecăruia. Franţa, Olanda, Marea Britanie şi Statele Unite au rezolvat problema cu sisteme naţionale de tip "sună înainte să sapi". România nu are încă unul.

Deputatul precizează ce aduce Legea Sapă Sigur:

  • O hartă digitală naţională a zonelor de protecţie şi de siguranţă ale reţelelor de gaze, gratuită, disponibilă pe site, în aplicaţia mobilă şi după numărul de carte funciară. Harta publică arată culoarele de protecţie. Traseul exact al conductelor rămâne confidenţial, sub controlul ANRE.
  • Biletul de Săpătură digital, generat automat odată cu autorizaţia de construire. Biletul devine valid numai după ce operatorul de reţea marchează zona de protecţie pe teren şi predă amplasamentul constructorului, prin proces-verbal.
  • Termen ferm pentru operatori. Marcajul se face în cel mult 5 zile lucrătoare de la anunţarea începerii lucrărilor. Întârzierea se amendează cu 50.000 până la 200.000 de lei, iar operatorul răspunde pentru un marcaj greşit.
  • Reguli clare pe şantier. Fiecare lucrare are un responsabil instruit printr-un curs online gratuit. Fiecare săpătură se anunţă în sistem cu 48 de ore înainte, iar ultimii 50 de centimetri deasupra conductei se sapă manual.
  • Urgenţele nu aşteaptă. O avarie se repară imediat. Operatorul de gaze este anunţat la un număr de telefon unic naţional, iar lucrarea se înregistrează în sistem în 48 de ore. Cine invocă abuziv urgenţa plăteşte amendă dublă.
  • Sancţiuni pentru săpătura fără bilet: de la 25.000 la 100.000 de lei pentru firme şi de la 5.000 la 25.000 de lei pentru persoane fizice, pe lângă plata pagubelor.
  • Transparenţă. Un registru naţional al incidentelor, un tablou de bord public cu timpii de răspuns ai fiecărui operator, rapoarte trimestriale şi un raport anual către Parlament.

Sistemul va fi administrat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, ca parte a Observatorului Teritorial, platformă care există deja. ANRE stabileşte normele tehnice, păstrează sub control datele confidenţiale despre traseele conductelor şi sancţionează operatorii. Autoritatea pentru Digitalizarea României găzduieşte sistemul în cloudul guvernamental, iar ANCPI asigură legătura cu datele de cadastru. Legea nu înfiinţează nicio instituţie nouă.

"Legea are 35 de pagini şi 47 de articole, însoţite de o expunere de motive de 17 pagini. Reglementează tot drumul unei săpături: harta, Biletul de Săpătură, obligaţiile operatorilor, ale constructorilor şi ale primăriilor, instruirea, controlul, sancţiunile şi raportarea publică a rezultatelor", arată parlamentarul.

Potrivit lui Burduja, textul a fost construit astfel încât să nu încarce lucrările:

  • Nicio cerere în plus pentru cine construieşte. La emiterea certificatului de urbanism, primăria interoghează automat sistemul. Biletul de Săpătură se generează automat, ca anexă digitală a autorizaţiei de construire.
  • Niciun aviz nou. Avizul de amplasament al operatorului de gaze este obligatoriu şi astăzi. Biletul de Săpătură atestă că acest aviz a fost obţinut.
  • Datele se introduc o singură dată. Sistemul preia informaţiile din dosarul de autorizare prin Platforma naţională de interoperabilitate.
  • Lucrările nu aşteaptă după operator. Marcajul trebuie făcut cel târziu la data de începere comunicată de constructor.
  • Gratuit pentru cetăţeni. Harta şi cursul online sunt gratuite, iar persoanele fizice nu plătesc pentru notificările făcute în interes propriu.
  • Nicio amendă cât timp sistemul nu funcţionează.
  • Timp de adaptare. Obligaţiile se aplică etapizat, cu 60 de zile de pregătire după încheierea fiecărei etape.

Pe şantier, obligaţiile noi se reduc la câteva notificări transmise de pe telefon. O conductă lovită înseamnă oameni evacuaţi, cartiere fără gaze şi, uneori, vieţi pierdute.

Legea intră în vigoare la 90 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial. Implementarea are trei etape de câte 12 luni: un pilot în Bucureşti şi Mediaş, apoi toate municipiile reşedinţă de judeţ, apoi întreaga ţară. Ţintele asumate în lege sunt reducerea cu cel puţin 50% a incidentelor în cinci ani de la implementarea integrală şi o rată de conformare de cel puţin 75% în trei ani. Costul estimat al sistemului este de aproximativ 54 de milioane de lei pe cinci ani, acoperit din bugetele MDLPA, ADR şi ANRE şi din fonduri europene.

Proiectul a pornit de la Asociaţia Energia Inteligentă, care a propus realizarea unei iniţiative legislative care să asigure transparenţă, reguli clare şi responsabilitate prin realizarea unui sistem centralizat de comunicare între operatori, constructori şi autorităţi care să avertizeze şi să marcheze zonele potenţial periculoase.

"AEI a scris primul draft şi a organizat, împreună cu Comisia pentru energie, infrastructură energetică şi resurse minerale a Senatului, dezbaterea publică din 17 martie 2026, de la Palatul Parlamentului, centralizând apoi observaţiile primite în consultare. ACUE a transmis 85 de observaţii, dintre care 53 au fost preluate integral şi 12 parţial. ANCPI a transmis 7 observaţii, toate preluate integral sau parţial. Transgaz, Distrigaz Sud Reţele şi Delgaz Grid au participat la discuţiile despre date, termenele de marcaj şi protecţia informaţiilor confidenţiale. Au urmat consultări cu Ministerul Dezvoltării, cu specialişti în reglementarea energetică şi cu deputaţi şi senatori. În urma lor, sistemul a fost integrat în Observatorul Teritorial, rolul ANRE a fost definit expres, iar Biletul de Săpătură a devenit o anexă automată a autorizaţiei de construire, fără o procedură separată. O rundă tehnică din iunie 2026 a aliniat harta digitală la datele de cadastru ale ANCPI. Proiectul va fi discutat şi cu asociaţiile autorităţilor locale", arată comunicatul oficial.

Flavius Dordea, Membru al Asociaţiei Energia Inteligentă, coordonator al iniţiativei "Sapă Sigur" din partea AEI, afirmă că "legea Sapă Sigur reprezintă un moment zero pentru siguranţa infrastructurii energetice din România".

"Legea introduce premisele unui sistem digital modern prin care lucrările de excavare vor putea fi planificate şi executate pe baza unor informaţii clare şi accesibile. Obiectivul "Sapă Sigur" este simplu: mai puţine accidente, avarii, explozii şi întreruperi în alimentarea cu gaze naturale, cu energie. Mult mai multă protecţie pentru oameni, bunuri şi investiţii, cu beneficii directe pentru cetăţeni, companii şi autorităţi. În acelaşi timp sunt convins că această iniţiativă, acest proiect legislativ demonstrează valoarea dialogului dintre instituţiile statului şi societatea civilă, răspunzând apelului Preşedintelui României privind sprijinirea iniţiativelor civice şi a asociaţiilor profesionale, a căror expertiză este esenţială pentru progresul legislativ şi economic al ţării.", precizează Dordea.

Sebastian Burduja, iniţiatorul legii, arată că pe 17 octombrie se împlineşte un an de la tragedia din Rahova şi după fiecare explozie vorbim cu toţii despre gaze, despre controale şi despre vinovaţi, apoi subiectul dispare din dezbatere.

"Dacă nu schimbăm regulile, se va întâmpla din nou. Legea Sapă Sigur face un lucru simplu: nimeni nu mai sapă pe ghicite lângă o conductă de gaze. Le mulţumesc specialiştilor Asociaţiei Energia Inteligentă, care au pornit proiectul şi au dus greul consultării, Comisiei pentru energie a Senatului, care a găzduit dezbaterea publică, operatorilor de reţea, ACUE şi ANCPI, care ne-au trimis zeci de observaţii, şi colegilor deputaţi şi senatori care au semnat iniţiativa. Textul a devenit mai bun cu fiecare rundă de consultare. Le cer colegilor din toate partidele să susţinem această lege şi să o votăm cât mai repede.", mai spune Burduja.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră