Andreea Panţuroiu a ocupat, vineri, locul al patrulea în final probei de triplusalt din cadrul Campionatelor Europene de atletism de la Berlin, românca fiind la şase centimetri de medalia de bronz.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cea mai bună săritură a atletei din România a măsurat 14 metri şi 38 de centimetri, din a patra încercare. Ea a avut numai două sărituri măsurate.

Medalia de aur i-a revenit sportivei Paraskevi Papahristou, cu 14.60 metri, pe locul al doilea situându-se germana Kristin Gierisch, cu 14.45 metri. Medalia de bronz i-a revenit spaniolei Ana Peleteiro, cu 14.44 metri.

Tot vineri, ştafeta României de 4x400 de metri, formată din Andrea Mikloş, Cristina Andreea Bălan, Samnda Belgyan şi Bianca Răzor, s-a calificat în finala de sâmbătă, cu al şaptelea timp (3:31.95). Italia a intrat în finală cu cel mai bun timp, 3:27.63.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.