Perechea Ana Bogdan/Danka Kovinic (România/Muntenegru) a fost eliminată, miercuri, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 250 de la Lyon.
Bogdan şi Kovinic au fost învinse în sferturi de favoritele doi, Nadiia Kichenok (Ucraina) şi Makoto Ninomiya (Japonia), scor 6-4, 4-6, 10-8.
Pe tabloul de dublu a rămas o româncă, Monica Niculescu. Alături de sportiva elveţiană Viktorija Golubic, Niculescu a ajuns în sferturi după retragerea adversarelor din optimi, Anna Blinkova şi Ulrikke Eikeri.
Ana Bogdan a participat la Lyon şi pe tabloul de simplu, dar nu a trecut de primul tur.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.