Alte cinci cazuri pozitive de infectare cu noul coronavirus au fost înregistrate la campioana CFR Cluj, doi jucători şi trei membri ai staff-ului, ridicând numărul total din lotul ardelenilor la şase, informează looksport.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Primul caz, jucătorul Adrian Păun, a fost anunţat sâmbătă şi a dus la amânarea meciului FCSB – CFR Cluj, din aceeaşi zi, din etapa a VIII-a a play-off-ului Ligii I.

Portarul Grzegorz Sandomierski, mijlocaşul Damian Djokovici, antrenorul secund Costin Curelea, preparatorul fizic Cristian Dragotă şi antrenorul cu portarii Cristian Moldovan sunt şi ei purtători ai virsului Sars-CoV-2.

Următorul meci al clujenilor este programat duminică, pe teren propriu, cu FC Botoşani.

O altă echipă grav afectată de Covid-19 este Dinamo, unde au fost înregistrate zece cazuri în lot şi unul în staff.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.