Chelsea a ajuns, joi, la un acord de principiu pentru ca antrenorul Maurizio Sarri să fie eliberat de contract şi să preia conducerea tehnică a campioanei Italiei, Juventus Torino, informează BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sursa citată precizează că acordul definitiv ar putea fi încheiat vineri şi că Juventus va plăti o compensaţie de cinci milioane de lire sterline (5,6 milioane de euro). 

În vârstă de 60 de ani, Sarri a ajuns pe Stamford Bridge vara trecută, într-o înţelegere de trei ani, după ce a antrenat formaţia Napoli, echipă cu care a terminat de două ori pe locul 2, după Juventus, în Serie A, în trei ani de contract.

Cu Chelsea, tehnicianul italian a ocupat locul 3 în Premier League şi a câştigat Liga Europa, după o finală câştigată, cu scorul de 4-1, cu Arsenal Londra.

La Juventus, Maurizio Sarri îl va înlocui pe Massimiliano Allegri, care a renunţat la conducerea tehnică a "Bătrânei Doamne" după cinci ani.

Le Chelsea, locul liber lăsat de Sarri ar putea fi ocupat de Frank Lampard, fost jucător al echipei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.