Corpul de control al Ministerului Sănătăţii va fi trimit la Spitalul „Sfânta Maria” la începutul lunii decembrie, după ce primarul Capitalei şi-a dat acordul ca o echipă din care vor face parte şi experţi internaţionali să verifice dacă unitatea sanitară îndeplineşte condiţiile pentru transplant pulmonar, a anunţat, marţi, ministrul Vlad Voiculescu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Nu am fost niciodată la Spitalul «Sfânta Maria» şi nu-mi dau cu părerea despre acesta decât pe baza documentelor de la specialişti. Eu nu cred că un ministru trebuie să fie specialist în toate şi să meargă să vadă cu ochii lui, apoi să ia o decizie doar pe baza lucrurilor pe care le-a văzut şi a putut să le judece cu capabilitatea de care dispune orice persoană. Cred că pentru asta există experţi, ca să facă analize şi să înainteze un raport, pe baza cărora să poată fi luate decizii. Pentru tot ce am spus există documente, există grila de acreditare", a spus Vlad Voiculescu.

Ministrul Sănătăţii a precizat că primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, şi-a dat acordul pentru trimiterea Corpului de control în unitatea sanitară.

"Am primit acordul de la doamna primar ieri după-amiază, vom trimite Corpul de control şi vom avea şi o comisie internaţională prezentă pe 8 şi 9 decembrie", a mai spus Voiculescu.

Întrebat dacă este blocat transplantul, Voiculescu a spus că sistemului sanitar nu funcţionează pe bază de frică sau de curaj, acesta se bazează pe profesionalism şi pe datoria fiecăruia să facă ceea ce trebuie. 

"Înţelegerea mea asupra oricărui sistem şi implicit a sistemului sanitar este că nu funcţionează pe bază de frică sau de curaj, acesta se bazează pe profesionalism şi pe datoria fiecăruia să facă ceea ce trebuie. Nu-mi pot închipui că într-un sistem în care s-a investit, numai anul trecut, câteva zeci de milioane numai în training de personal, nu-mi închipui că se sperie toată lumea doar că ministrul spune: «Da, oraganele trebuie alocate într-un mod transparent, da, trebuie să ajungem în lumea civilizată, da, trebuie să evităm orice nerespectare a regulilor care poate duce la corupţie sau lucruri mai rele decât atât, şansele fiecărui pacient existent pe lista pe transplant să fie egale»", a mai spus Voiculescu.

Potrivit ministrului Sănătăţii , problemele de la Agenţia Naţională de Transplant (ANT) sunt de mai mulţi ani.

"Problemele de ANT nu sunt noi, sunt de mulţi ani, dacă există un registru naţional, dacă există reguli clare, ar trebuie să le prezinte public. Câte persoane există pe listele de aşteptare pentru fiecare organ, cum sunt actualizate, când lucrurile sunt clare poţi să le şi explici. Dacă sunt 2.000 de pacienţi, cum ţii legătura cu ei, cum sunt contactaţi, sunt evaluaţi o dată pe an", a adăugat Voiculescu.

Întrebat cum comentează afirmaţia managerului Spitalului „Sfânta Maria” potrivit căruia susţine transplantul a Viena, şi nu în Bucureşti, Voiculescu a spus că „este o glumă”.

"Nu o consider nici măcar o calomnie, este o glumă", a adăugat Voiculescu. 

Spitalul "Sfânta Maria" din Capitală este pregătit să facă transplant în orice clipă, există echipamente, un laborator care funcţionează 24 de ore din 24 şi o echipă complexă formată din chirurgi, medici de terapie intensivă, pneumologi, infecţionişti şi asistenţi medicali, toţi pregătiţi în centre din străinătate, dar ministrul Sănătăţii refuză plata operaţiilor şi pentru aceasta îi vom cere daune morale, a declarat, marţi, managerul unităţii sanitare, Narcis Copcă.

Acesta a spus că ministrul Sănătăţii se tratează la Spitalul AKH din Viena şi refuză să vină să vadă ce se întâmplă la Spitalul “Sfânta Maria”, în schimb trimite controale, în parte mai mult sau mai puţin abusive.

“În şedinţa de Guvern, vă spuneam, a menţionat un lucru extrem de urât, extrem de grav pentru un om care ar trebui să îşi iubescă ţara, să îşi iubească sistemul, să îşi iubească pacienţii, medicii să însufleţească şi să ajute la reformare acestui sistem, a afirmat că dânsul nu s-ar opera la «Sfânta Maria»", a mai spus Narcis Copcă. 

Unele criterii de acreditare a Spitalului "Sfânta Maria” din Capitală pentru transplant pulmonar nu sunt îndeplinite, unitatea nu are laborator de analize, serviciile fiind externalizate către o firmă privată şi patru unităţi publice, circuitele pentru transportul acestor pacienţi nu sunt corespunzătoare, nu există staţie centrală de sterilizare, iar din structura spitalului lipseşte medicul infecţionist, în condiţiile în care numărul infecţiilor nosocomiale depistate şi raportate este cu 50% mai mare faţă de anul trecut, potrivit raportului Inspecţiei Sanitare de Stat, după controlul făcut la unitatea sanitară.

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat, săptămâna trecută, că există îndoieli că Spitalul "Sfânta Maria” a fost acreditat judicios şi este pregătit în prezent pentru transplant pulmonar.

Voiculescu a precizat că i-a solicitat Primăriei Capitalei să permită Corpului de control al Ministerului Sănătăţii să verifice modul în care a fost acreditat Spitalul "Sfânta Maria” şi cum s-au făcut achiziţiile de echipamente medicale, iar primarului general, „dacă nu are nimic de ascuns”, să facă un act de transparenţă şi să publice lista contractelor încheiate cu firmele de echipamente.

Ulterior acestor declaraţii, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, i-a cerut ministrului Sănătăţii să deblocheze fondurile pentru transplantul de plămân la Spitalul “Sfânta Maria” şi a acuzat ministerul şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate că au încalcat legea. Firea a mai spus că va pune la dispoziţie Ministerului Sănătăţii documentele cerute, legate de achiziţiile de echipamente medicale şi administrarea spitalului.

Managerul Spitalului Clinic "Sfânta Maria" din Capitală a depus, în 23 noiembrie, plângere penală la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, pentru că a refuzat să plătească efectuarea unei operaţii de transplant în această unitate sanitară, iar pacientul a decedat.

Narcis Copcă a arătat că nici Ministerul Sănătăţii şi nici Agenţia Naţională de Transplant nu au semnalat vreo neregulă la acreditarea Spitalului “Sfânta Maria” pentru transplantul pulmonar.   

Agenţia Naţională de Transplant (ANT) susţine că în ultimele zece zile nu s-a mai făcut niciun transplant, fapt fără precedent în România şi atenţionează că afirmaţiile „denigratoare şi calomnioase” privind activitatea de transplant induc panică în rândul pacienţilor şi vor duce la scăderea dramatică a transplanturilor şi la creşterea mortalităţii. ANT susţine că sunt false informaţiile că alocarea de organe nu se face după criterii clare, ci pe baza unei "cutume”, arătând că există o evidenţă strictă privind pacienţii aflaţi pe listele de aşteptare şi donatorii aflaţi în moarte cerebrală declaraţi. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.